Meghan Markle a fost prinsă cu minciuna. Regina Elisabeta a II-a nu va trece cu vederea o asemenea trădare

Meghan Markle a fost prinsă cu minciuna. Regina Elisabeta a II-a nu va trece cu vederea o asemenea trădare

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a declarat dezamăgită de ducesa de Sussex, Meghan Markle, care a plecat singură la New York pentru a vedea finala feminină de la US Open, în loc să petreacă sfârşitul de săptămână în mijlocul familiei la Castelul Balmoral, din Scoţia, relatează ziarul spaniol ABC.

Relaţiile dintre regină şi Meghan Markle, par să devină din ce în ce mai tensionate în ultima vreme. Ultimul episod al acestei tensiuni au fost planurile de sfârşit de săptămână ale ducesei de Sussex, care a ales să plece la New York pentru a asista la finala US Open, în loc să meargă în Scoţia cu restul familiei.

Markle, prietenă bună cu Serena Williams, nu a vrut să piardă finala de Mare Slam disputată de jucătoarea americană de tenis la New York şi nu a ezitat să plece la mii de kilometri distanţă de planurile pe care regina le avea cu familia sa.

Regina Elisabeta a II-a dorea foarte mult ca toată familia să fie prezentă la sfârşitul săptămânii trecute la Castelul Balmoral pentru a asista la Jocurile din Highlands. Totuşi, soţia prinţului Harry a preferat în schimb să zboare la New York, pentru a-şi susţine prietena în finala disputată împotriva canadiencei de origine română Bianca Andreescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit presei britanice, acest lucru a îndurerat-o profund pe regină, care s-a arătat „dezamăgită” de atitudinea lui Meghan Markle. La rândul lor, britanicii au interpretat decizia lui Markle ca pe un afront la adresa reginei, căreia îi place să fie înconjurată de familie când se află la Balmoral.

Cuplul a invocat, pentru a nu merge în Scoţia, scuza că Archie este prea mic pentru a călători atât de departe şi că aveau „mult de lucru în acest week-end”, potrivit unei surse. Aceeaşi sursă a explicat ulterior că ducesa a plecat la New York cu un avion comercial, nu cu un jet privat ca în precedenta ocazie.

Prezenţa lui Markle în tribuna de la Arthur Ashe Stadium nu s-a potrivit prea bine cu scuza că avea „mult de lucru” şi nici nu o va face să câştige puncte de popularitate. De fapt, ea a pierdut deja multe puncte în acest sens, potrivit ultimului sondaj al portalului YouGov. Estimările pozitive ale fostei actriţe au scăzut cu 6%, în timp ce aprecierile negative au crescut cu 16%, încheie ABC.