Medicii restanțieri, în vizorul ANAF. Încep controalele în cabinetele individuale
- Mădălina Sfrijan
- 1 mai 2025, 20:52
Medic. Sursa foto: dreamstime.comÎn următoarele săptămâni, ANAF va acorda o atenție sporită unei noi categorii de contribuabili. Inspectorii fiscali vor acționa pentru a încuraja conformarea voluntară și pentru a educa contribuabilii cu privire la responsabilitățile fiscale. Astfel, medicii restanțierii vor fi primii pe lista celor aflați în vizorul Fiscului.
Inspectorii ANAF, cu ochii pe contribuabili
Potrivit reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală, medicii care activează în cabinete individuale sunt îndemnați să țină de obligațiile fiscale. Vizați în acest sens vor fi și medicii care oferă servicii de medicină generală, specializată sau stomatologică, arată mediaflux.ro.
În vizorul inspectorilor ANAF vor fi medicii care au restanțe și cei care nu și-au declarat veniturile obținute.
Programul de conformare voluntară, care include și activități educaționale pentru contribuabili, va continua până la finalul anului.
Ce își propun inspectorii
Scopul principal al acestei inițiative este de a spori conformarea fiscală în ceea ce privește înregistrarea fiscală, depunerea declarațiilor, declararea corectă a veniturilor, calcularea exactă a impozitelor și contribuțiilor sociale datorate și plata acestora.
Programul urmărește, de asemenea, să reducă riscurile de neconformare și să identifice contribuabilii care nu își declară integral obligațiile fiscale.
În acest context, inspectorii ANAF vor acorda o atenție specială medicilor cu risc fiscal, celor care au restanțe sau care nu raportează toate veniturile obținute.

ANAF. Sursa foto: Facebook/ Agenția Națională de Administrare Fiscală
Prin această abordare, ANAF își propune să încurajeze conformarea voluntară și să ofere educație fiscală contribuabililor, ajutându-i să înțeleagă responsabilitățile ce le revin.
Ce trebuie să știe contribuabilii
În România, toți contribuabilii sunt obligați să declare la ANAF toate veniturile obținute, indiferent de sursa sau valoarea acestora. Chiar și veniturile neimpozabile, cum ar fi sporurile sau ajutoarele, ar trebui raportate pentru a preveni eventualele erori de clasificare și sancțiunile fiscale. Declarația veniturilor către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă o obligație importantă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.
Aceste date sunt folosite pentru calcularea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale. Conform Codului Fiscal, veniturile includ orice sumă obținută din activități economice sau profesionale.