Medic sirian despre cotropirea Europei: “plecările sunt comandate, favorizate, finanţate”

Medic sirian despre cotropirea Europei: “plecările sunt comandate, favorizate, finanţate”

Un doctor sirian, stabilit de mai mulţi ani în România, spune că exodul imigranţilor în Europa este unul comandat.

Chirurgul Nadim Al-Hajjar, care a studiat medicina în România în anii 1980, stabilindu-se în cele din urmă în Ardeal la începutul anilor 1990, crede că miile de refugiaţi sunt finanţaţi pentru a lua drumul bătrânului continent. Medicul sirian în vârstă de 55 de ani mai spune că sărăcia este una cruntă în ţara sa, care ar putea fi divizată în mai multe regiuni în curând.

"Nu există un cetăţean sirian, la ora actuală, care trăieşte în Siria de la începutul evenimentelor, să deţină posibilitatea să plătească 40.000-50.000 de dolari, să plece cu familia lui din Siria. Şi aceste plecări sunt comandate, sunt favorizate, finanţate de cineva. Pe de o parte, cineva are interes de a exercita presiuni asupra Europei, iar pe de altă parte există un foarte mare interes de schimbare demografică în zonă", a declarat Nadim Al-Hajjir, chirurg la Spitalul din Cluj Napoca, pentru siteul Pressone.ro.

Chirurgul sirian crede că exodul pregăteşte terenul pentru împărţirea Siriei în două sau trei state diferite. El povesteşte că sărăcia şi violeneţele au ajuns la niveluri teribile în ţara sa.

"Am văzut sărăcie, foamete, mizerie, dezordine, lipsa autorităţii statale, cozi interminabile la orice, mai ales la staţiile de petrol. Stai două-trei zile la coadă pentru un plin de benzină. Toată lumea e înarmată, nu mai ştii cine luptă cu cine. E un haos total. Poţi să-ţi pierzi viaţa în orice moment, fără să se intereseze nimeni de tine", adaugă chirurgul de origine siriană.

Nadim Al-Hajjar face o pertinentă “radiografie” a situaţiei actuale din ţara sa de origine:

“UE ar trebui să se implice prin influenţele pe care le-ar putea avea asupra factorilor decizionali. SUA şi Turcia, împreună cu Arabia Saudită şi Qatar, formează un pol anti-guvernamental. De cealaltă parte, este guvernul împreună cu aliaţii lui, Iranul, China şi Federaţia Rusă. Responsabilitatea este împărţită în egală măsură. Niciunul nu e mai bun decât celălalt şi cred că nicio parte nu doreşte o rezolvare radicală a problemei, pentru că acest Stat Islamic nu este altceva decât creaţia unor servicii secrete, cu interes mare în a schimba demografic regiunea.

În Siria e un regim politic fragil, un regim care nu reprezintă majoritatea poporului sirian şi care n-a condus în mod corect ţara. Dar nici alternativa cu care au venit cei care vor să predea omenirii lecţia democraţiei nu e viabilă. Din păcate, factura o plăteşte poporul sirian, cu mult, mult sânge vărsat”.

 

Potrivit deciziilor luate marți la Consiliul JAI, România ar urma să primească potrivit cotelor impuse 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia. Astfel numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului este de 4.837. Acest număr ar putea fi însă mult mai mare, în condiţiile în care Ungaria a refuzat să primească imigranţi, iar aceştia ar putea fi relocaţi în ţările vecine.

Pe de altă parte, Muftiul Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, a spus că sunt pregătiți să acorde asistență religioasă refugiaților care ar putea să sosească în România. Declarațiile acestea vin în ajunul celei mai mari sărbători religioase din lumea islamică: Kurban Bayram, care va începe pe 24 septembrie.