Măsură fără precedent la frontiera de vest a României. Se întâmplă în această dimineață

Măsură fără precedent la frontiera de vest a României. Se întâmplă în această dimineață

Un număr de 10 puncte de trecere a frontierei vor fi deschise, începând de joi, 21 mai, de la ora 6,00, la granița româno-ungară, a anunțat Poliția de Frontieră. Acestea sunt destinate traficului de autoturisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare și ieşire în și din ţară şi cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, vor fi deschise următoarele puncte de trecere a frontierei: Petea şi Urziceni - judeţul Satu Mare, Valea lui Mihai, Borş şi Salonta - judeţul Bihor, Vărşand, Turnu, Nădlac I şi Nădlac II - judeţul Arad, Cenad - judeţul Timiş.

De asemenea, pentru fluidizarea traficului în aceste puncte de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu propriile mijloace de transport, începând tot de joi de la ora 6,00, sunt operaţionale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare speciale de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze sau autocare ce vin spre România, cu intrare în țară prin P.T.F. Nădlac II - Autostradă şi P.T.F. Borş.

Toate cele 10 puncte de frontieră vor fi deschise în regim permanent (24 de  ore din 24), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei. Se realizează controlul specific la intrarea în ţară, cu completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare sau carantină la locuinţă, după caz, ori de carantină instituţionalizată, dacă se solicită.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc în (...) la Budapesta, pe 19 mai, între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel Vela şi Sandor Pinter, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au purtat o serie de discuţii în cadrul cărora au stabilit detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună”, transmite Poliția de Frontieră  în comunicatul de presă citat.

Românii care întorc în țară sunt invitați să consulte comunicatele oficiale şi aplicaţia Trafic on-line la adresa: http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ pentru a afla din timp situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional, dar şi pentru evitarea timpilor mari de aşteptare de la graniţa dintre România şi Ungaria.