Mașină pe contrasens, pe Autostrada Moldovei. Șoferul are 86 de ani
- Andrei Arvinte
- 25 august 2026, 12:08
Autostrada Moldovei. Sursă foto: Dreamstime.com
Un șofer în vârstă de 86 de ani a fost oprit de polițiști după ce a fost surprins circulând pe contrasens pe Autostrada Moldovei, în județul Vrancea, potrivit poliției. Incidentul s-a produs marți dimineață, iar autoritățile au intervenit după ce au fost sesizate prin numărul de urgență 112.
Mașină pe contrasens, pe Autostrada Moldovei
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, sesizarea a fost primită la ora 08:30 de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A7 Mizil – Săbăoani. Un apelant a semnalat faptul că un autoturism se deplasa pe sensul opus de mers pe A7, în zona aflată pe raza județului Vrancea.
„La ora 08:30, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A7 Mizil – Săbăoani au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un autoturism circula pe sensul opus de deplasare pe Autostrada A7 Mizil – Săbăoani, în județul Vrancea”, a transmis IPJ Vrancea.
Echipajele de poliție s-au deplasat imediat în zona indicată și au reușit să identifice și să oprească autoturismul. La volan se afla un bărbat în vârstă de 86 de ani, domiciliat în județul Galați.
Amendă de 2.000 de lei și patru luni fără permis
În urma verificărilor, polițiștii au dispus sancționarea conducătorului auto. Acesta a primit o amendă de 1.946,25 de lei și a rămas fără dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.
„Amendă în valoare de 1.946,25 de lei, iar exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendată pentru o perioadă de 120 de zile, în conformitate cu prevederile legale”, a mai transmis IPJ Vrancea.
Un caz similar de mașină pe contrasens, înregistrat în luna iulie
Nu este primul incident de acest fel produs pe Autostrada A7 Mizil – Săbăoani în ultimele luni. În luna iulie, un alt conducător auto din județul Galați a fost filmat în timp ce circula pe contrasens pe aceeași autostradă.
În acel caz, identificarea șoferului a durat patru zile, după ce imaginile surprinse în timpul incidentului au fost distribuite masiv pe rețelele sociale.
Polițiștii au stabilit că la volan se afla un bărbat în vârstă de 77 de ani, tot din județul Galați. Și acesta a fost sancționat contravențional, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru 120 de zile.
Cele două cazuri readuc în atenție riscurile extrem de mari asociate circulației pe contrasens pe autostradă, unde diferențele mari de viteză dintre vehicule pot transforma o astfel de abatere într-un pericol major pentru toți participanții la trafic.