Masacru la Kabul. Ultimul bilanț: 183 de morți și cel puțin 200 de răniți. România intervine pentru evacuarea afganilor
- Sabina Popescu
- 27 august 2021, 19:11
Bilanț sumbru privind morții și persoanele rănite din capitala Afganistanului, Kabul, în urma atacurilor teroriste ce au avut loc joi, 27 august, în apropierea aeroportului. Mii de persoane se află, în prezent, în incinta ansamblului, așteptând evacuarea. România a evacuat din teritoriu cinci cetățeni afgani.
Ultimele informații arată un număr de 183 de morți, în Kabul, în urma atacurilor teroriste din apropierea aeroportului capitalei Afganistanului. Dintre aceștia, 170 sunt cetățeni afgani. Printre cei decedați se numără și 13 militari americani. Cel puțin 200 de persoane au fost rănite, mai anunță autoritățile.
România a evacuat cinci afgani din Kabul
Celula de criză interinstituțională aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a evacuat cinci cetățeni afgani din Kabul. Printre cei evacuați se numără un student care deține bursă la o universitate din România și doi jurnaliști afgani alături de alți membrii de familie. Cele cinci persoane au fost evacuate în siguranță, iar, în prezent, se află în afara oricărui pericol.
„Celula de criză interinstituțională a făcut în continuare demersuri susținute pentru evacuarea cetățenilor afgani foști colaboratori ai trupelor române şi ai organizațiilor internaţionale, studenți cu burse în România, categorii vulnerabile precum jurnaliști, activişti pentru drepturile omului, magistrați și a unor membri de familie ai acestora. Aceste demersuri se desfășoară într-un context de securitate extrem de complex, volatil și impredictibil, marcat de evoluții negative în continuă deteriorare ale situației din teren, inclusiv atentatele teroriste din 26 august.
Astfel, Celula de criză interinstituțională a reușit să obțină evacuarea din Kabul a cinci cetățeni afgani din categoriile anterior menționate, care au fost admiși în aeroport și ulterior evacuați cu susținerea partenerilor internaționali ai României cu care Celula de criză a fost în contact. Aceștia – un student cu bursă în România și doi jurnaliști împreună cu membri de familie – se află deja în siguranță în afara teritoriului afgan. În cadrul demersurilor multiple de facilitare a evacuării, Celula de criză a emis și transmis celor cinci cetățeni afgani inclusiv documente care confirmă protecția statului român și a menținut legătura cu aceștia.
Celula de criză interinstituțională a continuat să lucreze, în regim de permanență, 24 de ore din 24, pentru gestionarea situației cetățenilor afgani din categoriile menționate mai sus – procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea și validarea de securitate a acestora. În acest context, este de menționat faptul că, din rațiuni umanitare și pe baza unor liste nominale și a parcurgerii procedurilor necesare de verificare și validare, autoritățile române sprijină evacuarea fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize.
Prioritatea Celulei de criză interinstituționale rămâne, în această etapă, facilitarea tranzitului în siguranță spre Aeroportul din Kabul pentru cetățenii afgani care au solicitat ajutor, într-un context de securitate extrem de instabil, tot mai agravat în ultimele zile. În acest scop, Celula interinstituțională de criză menține o legătură permanentă cu partenerii internaționali din teren.
După cum este cunoscut, urmare demersurilor Celulei de criză interinstituționale, convocată de ministrul afacerilor externe la 13 august, au fost evacuați, prin diverse modalități, toți cetățenii români care și-au exprimat această opțiune, în număr de 49. În același timp, Celula de criză interinstituțională continuă să mențină legătura cu cei nouă cetățeni români care se află încă pe teritoriul afgan și care au informat autoritățile române din Celula de criză că nu doresc să fie evacuați”, a anunțat MAE.
Peste 5.000 de oameni trebuie să fie evacuați în doar 4 zile
Forțele armate ale SUA își vor încheia misiunea în Afganistan până pe data de 31 august. Pentagonul a anunțat, vineri, 27 august, că autoritățile își mențin, în continuare, decizia. În prezent, 5.400 de persoane așteaptă pe aeroportul din Kabul pentru a fi evacuate.
„Pe măsură ce ne apropiem (de încheierea misiunii - n.r.), veți vedea că vom începe să facem acele mișcări pentru a ne retrage trupele și o parte din echipamente, așa cum este cazul în orice retrogradare”, a declarat John Kirby, secretarul Departamentului de Presă al Pentagonului. Acesta a mai precizat că SUA doresc să „păstreze cât mai multe abilități, cât mai mult timp posibil, atât în ceea ce privește securitatea”, cât și capacitatea de a evacua oameni.
„Viețile sunt în continuare prioritare - viețile militarilor noștri și, bineînțeles, viețile celor evacuați. Va exista un echilibru în următoarele câteva zile, pe măsură ce vom continua să realizăm această tranziție”, a declarat Kirby. „Cred că ne veți vedea ajustându-ne după cum este necesar pentru a ne asigura că realizăm acel echilibru adecvat. Dar vom fi capabili evacuăm până în ultimul moment. Acesta va fi obiectivul”, a spus el.
Kirby a precizat că „inter-agențiile, guvernul SUA va urmări o varietate de modalități pentru a ajuta orice american care dorește să evacueze teritoriul, după ce prezența militară pe aeroport va lua sfârșit”.