MARTURIILE cutremurătoare din IADUL de la Colectiv continuă: "Uşa era blocată de CADAVRE, o grămadă de corpuri unul peste celălalt"

MARTURIILE cutremurătoare din IADUL de la Colectiv continuă: "Uşa era blocată de CADAVRE, o grămadă de corpuri unul peste celălalt"

Primii pompieri care au ajuns la locul tragediei de la clubul Colectiv retrăiesc noaptea de vineri de fiecare dată când vorbesc despre ea. A fost cea mai grea misiune din viaţa lor, când, într-o beznă totală, au fost nevoiţi să caute persoanele decedate.

Ei povestesc că ajunşi la locul incendiului au intrat pentru a-i scoate pe cei rămaşi în interiorul clubului. Chiar şi cu măştile de oxigen abia făceau faţă situaţei.

"Învăţat ca la alte incendii, cu câteva victime, am văzut vreo 4-5 care ieşeau cu arsuri şi am crezut că despre ei este vorba, zic să mă opresc să-i ajut. Dar înainte era tot mai rău, tot mai mulţi, tot mai mulţi. Oameni care ardeau hainele pe ei şi care ne implorau să-i ajutăm, să intrăm înăuntru şi să le salvăm prietenii. Uşa era blocată de cadavre, o grămadă de corpuri unul peste celălalt şi a trebuit să le dăm la o parte ca să putem intra", povesteşte Marian Floarea, potrivit romaniatv.

Ei mărturisesc că atunci când au ajuns ei, nici nu mai aveau ce să stingă. În liniştea deplină a clubului sunau doar telefoanele victimelor răspândite pe jos.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Când am intrat înăuntru, era o linişte desăvârşită. Nici noi nu prea puteam comunica unii cu alţii pentru că aveam măştile pe figură... Se auzeau doar telefoanele lor sunând încontinuu, răspândite pe jos şi luminând în întuneric. Nu era vizibilitate deloc, noi am folosit nişte lanterne din dotare şi pe pipăite. Mers pe coate şi pipăit: «Aici e cineva, aici e cineva». Am intrat în fiecare ungher: din toaletă am scos cinci persoane, din garderobă trei, de lângă bar, de peste tot...", mai povesteşte el.