Mărturie de la Terapie Intensivă! Subprefectul de Covasna a trecut prin chinul vieții lui!

Mărturie de la Terapie Intensivă! Subprefectul de Covasna a trecut prin chinul vieții lui!

După săptămâni de spitalizare la terapie intensivă, subprefectul de Covasna, Cosmin Boricean, le spune celor care nu cred în Covid19 că se înșeală amarnic.

A scăpat de Covid - 19, dar abia după ce a trecut printr-o experiență pe care nu și-a putut-o închipui și pe care acum o descrie cu lux de amănunte.

Subprefectul de Covasna a fost înregistrat în evidența Direcției de Sănătate Public Covasna ca fiind cazul 285: „Dragii mei, cu 2-3 săptămâni înainte să contactez boala, am fost internat pentru o intervenţie la un spital din Braşov, unde am efectuat şi un test Covid, care a ieşit negativ. Era a doua testare făcută de la începutul pandemiei.

În următoarea perioadă am lucrat zilnic şi am interacționat cu sute de oameni în tot judeţul. Mi-au trecut prin mână sute de documente din toate direcţiile. De fiecare data am încercat să mă protejez şi pe mine, şi pe cei din jurul meu. Consider că puteam să mă infectez de oriunde, în orice moment, cu toate măsurile preventive... pentru ca suntem foarte expuşi”.

Boricean a mers să se testeze după ce un angajat al Prefecturii Covasna a fost infectat cu virusul chinezesc.

„Eu mă simţeam rău de 3-4 zile, am contactat medicul de familie care mi-a zis că pare a fi o infecţie a căilor respiratorii din cauza aerului condiţionat şi mi-a administrat tratament. Nu am putut mânca nimic solid în jur de 15 zile, doar lichide. Lipsa gustului, lipsa mirosului, febră, dureri musculare, tot tacâmul. Am mai fost răcit la viaţa mea, dar asemenea simptome nu am avut de când mă ştiu”.

Internat la Terapie Intensivă

După ce testul i-a ieșit pozitiv, Boricean a fost internat de urgență, dar starea lui s-a agravat. Nu mai putea să facă doi pași fără să fie foarte obosit și să se oprească pentru pauză, fiind în cele din urmă internat la Terapie Intensivă.

„Din păcate, după internare lucrurile s-au agravat... A apărut şi pneumonia la Computerul Tomograf. O tuse pe care nu v-o pot explica, cu expectoraţii care îmi zdruncinau tot organismul şi mă ţinea treaz toată noaptea. Dar cel mai grav... am ajuns conectat la oxigen, care în scurt timp a devenit indispensabil. Nu puteam să vorbesc sau să fac 2 paşi fără să obosesc, să mă sufoc. Saturaţia de oxigen scădea drastic şi permanent. Astfel, după 3 zile am ajuns la terapie intensivă. Da, nici eu nu credeam înainte că poate fi aşa, dar vă rog să mă credeţi că este groaznic”.

În 12 zile la Terapie Intensivă, subprefectul a pierdut în greutate zece kilograme. Experiența a fost una ”hard” fiind foarte traumatizantă. „Au urmat 8-9 zile groaznice în care mi-a fost teamă de intubare în câteva rânduri. Apoi tratamentul a început sa îmi dea speranţe. După 12 zile am reuşit să ies de la terapie intensivă şi să mă întorc la infecţioase. Cu 10 kg de masă musculară mai puţin şi vlăguit.

Au trecut 29 de zile de la debutul simptomelor. După aproximativ 3 săptămâni am fost externat, începând acum o recuperare anevoioasă. Învăţ să respir, să merg, să mă odihnesc, să îmi recâştig capacitatea pulmonară. După 10 paşi stau 15 minute să îmi regăsesc suflul... după un etaj urcat... stau 25-30 de min şi tot aşa. Dar sunt printre cei norocoşi! Am şansa de a mă recupera!”, a mai povestit Boricean.

Virusul lovește necruțător

Subprefectul de Covasna a spus că a ales să se dea exemplu pe el, pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că virusul există, iar la unele persoane poate produce leziuni foarte grave, chiar și moartea. „Cine doreşte să mă asculte, vă rog să încercaţi să vă protejaţi cât mai mult pe voi, familiile voastre, pe prietenii voştri.

Acest virus pervers există printre noi şi loveşte necruţător! Şi încă ceva. Da... mor mai mult oameni cu boli asociate... dar nu uitaţi că şi cu acele boli pre-existente, pacienţii ar mai putea trăi 2, 5 sau 10 ani dacă nu ar contacta nenorocirea asta!”, a  mai spus Boricean.

Ne puteți urmări și pe Google News