Rutte: Dacă Xi Jinping atacă Taiwanul, îl va ruga pe Putin să încerce un atac asupra teritoriului NATO

Rutte: Dacă Xi Jinping atacă Taiwanul, îl va ruga pe Putin să încerce un atac asupra teritoriului NATOSursa foto: Mark Rutte/Facebook

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a atras atenția asupra unei potențiale manevre geopolitice în care China ar putea încuraja Rusia să provoace un conflict în Europa, cu scopul de a slăbi capacitatea de reacție a Alianței Nord-Atlantice în cazul unui atac asupra Taiwanului.

Rutte afirmă că, în cazul în care China ar lansa o acțiune militară în zona Indo-Pacific, Beijingul ar putea cere ajutorul Moscovei pentru a provoca o criză în interiorul Alianței.

Mark Rutte îndemnat la vigilență și unitate transatlantică

Această strategie ar avea rolul de a distrage atenția SUA și ale aliaților săi, îngreunând astfel un răspuns prompt în sprijinul Taiwanului.

„Statele Unite își protejează interesele atât în Europa, cât și în Asia. Siguranța Americii este inseparabilă de stabilitatea Atlanticului, a Europei și a regiunii arctice”, a declarat Rutte, subliniind interdependența strategică dintre continente.

În opinia sa, un atac asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o acțiune concertată a Rusiei în Europa, la solicitarea Chinei. Secretarul general al NATO a avertizat că nu trebuie subestimată această ipoteză și a îndemnat la vigilență și unitate transatlantică.

Orice atac asupra Alianței, un gest sinucigaș pentru Moscova

Pentru a preveni un astfel de scenariu, Rutte consideră esențiale două direcții de acțiune: consolidarea descurajării față de Rusia și extinderea cooperării dintre NATO și partenerii din regiunea Indo-Pacific.

„Trebuie să facem ca orice atac asupra NATO să pară un gest sinucigaș pentru Moscova. Iar în același timp, trebuie să lucrăm strâns cu țările din zona Indo-Pacific pe domenii precum apărarea”, a explicat Rutte.

Xi Jinping și Putin

Mark Rutte, despre Xi Jinping și Vladimir Putin. Sursa Foto: Kremlin.ru

Declarațiile vin în contextul intensificării relațiilor dintre Beijing și Moscova. Deși China susține oficial că nu sprijină agresiunea rusă în Ucraina, în realitate, Beijingul continuă să aibă o colaborare economică strânsă cu Kremlinul, inclusiv prin cumpărarea de resurse energetice și metale esențiale.

Mark Rutte, despre modul cum ar proceda Xi Jinping

Din acest motiv Mark Rutte a adresat un mesaj ferm partenerilor occidentali, subliniind că colaborarea dintre Rusia și China nu reprezintă doar o simplă ipoteză, ci constituie o amenințare reală care impune reacții strategice specifice.

„Există o îngrijorare din ce în ce mai mare, și să nu fim naivi în această privință: dacă Xi Jinping ar ataca Taiwanul, s-ar asigura mai întâi că îl sună pe partenerul său Vladimir Putin și i-ar spune: Hei, voi face asta și am nevoie să-i ții ocupați în Europa atacând teritoriul NATO. Cel mai probabil, așa vor evolua lucrurile”, a explicat secretarul general al NATO, potrivit news.liga.