Marele vis al lui Ceaușescu, blocat patru decenii. Investiția care ar putea ajunge la 2,5 miliarde de euro

Conducători de partid şi de stat în vizită de lucru pe şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră.(6.VIII.1979). sursa: Fototeca online a comunismului, cota 117/1979

Proiectul Canalului Dunăre–București, reluat în anii ’80 de Nicolae Ceaușescu și abandonat după Revoluție, este din nou amânat, la aproape patru decenii de la demararea oficială a lucrărilor. Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile, titularul investiției, spune că finalizarea depinde de acordul de mediu și de revizuirea studiului de fezabilitate, iar reluarea lucrărilor nu are, în acest moment, un termen previzibil.

Un proiect vechi de peste un secol, reluat forțat în comunism

Ideea legării Bucureștiului de Dunăre printr-un canal navigabil nu este una recentă. Primele propuneri apar încă din 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când investitori francezi au sugerat canalizarea Dâmboviței pentru transport fluvial. De-a lungul timpului, au existat mai multe studii și variante, însă criza economică din anii ’30 și al Doilea Război Mondial au îngropat proiectul.

Canalul a fost readus pe agenda statului român în perioada comunistă. După inaugurarea Canalului Dunăre–Marea Neagră, în 1984, Nicolae Ceaușescu a decis construirea Canalului Dunăre–București pe traseul râului Argeș, considerat mai potrivit din punct de vedere tehnic. Lucrările au început în 1986, cu ambiția de a transforma Capitala într-un port fluvial major.

70% din canal, construit înainte de 1989

Până la căderea regimului comunist, lucrările ajunseseră la un stadiu avansat. Estimările oficiale arată că aproximativ 70% din canal fusese realizat până în 1989. Revoluția a dus însă la oprirea brutală a investiției.

După 1994, proiectul a fost trecut oficial în conservare. Infrastructura deja construită s-a degradat în timp, iar o parte din echipamente și materiale au fost furate sau distruse. Canalul a devenit, treptat, unul dintre cele mai cunoscute exemple de investiții abandonate din România postcomunistă.

Revizuirea studiului de fezabilitate, blocată de avizele de mediu

În prezent, proiectul se află din nou într-o etapă birocratică. Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile (CNACN), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, derulează revizuirea studiului de fezabilitate, potrivit mediafax.ro.

Potrivit conducerii companiei, finalizarea acestui document a fost decalatǎ pentru sfârșitul anului 2026 și este condiționată în principal de obținerea autorizației de gospodărire a apelor și de emiterea acordului de mediu.

După încheierea studiului de fezabilitate, urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției și stabilirea culoarului de expropriere. Abia ulterior ar putea fi discutată reluarea efectivă a lucrărilor.

Niciun termen clar pentru reluarea construcției

Reprezentanții CNACN spun că nu pot avansa, în acest moment, o dată estimativă pentru reluarea lucrărilor. Canalul Dunăre–București este inclus în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2021–2030 al Ministerului Transporturilor, la capitolul căi navigabile, însă includerea în program nu echivalează cu un calendar clar.

Studiul de fezabilitate realizat în 2012 estima o durată de cinci ani pentru finalizarea lucrărilor, odată ce proiectul ar fi fost reluat. Între timp, însă, degradarea infrastructurii existente complică serios această estimare.

Costurile s-ar putea dubla față de estimările inițiale

Valoarea investiției este unul dintre punctele sensibile ale proiectului. Studiul de fezabilitate din 2012 estima costuri de aproximativ 1,38 miliarde de euro fără TVA, respectiv 1,70 miliarde de euro cu TVA, la prețurile de atunci. Această sumă includea și echipamentele pentru cele șase centrale hidroelectrice prevăzute pe traseu.

Conducerea CNACN avertizează însă că valoarea finală va fi mult mai mare. Din cauza deteriorării lucrărilor hidrotehnice deja executate, costurile ar putea ajunge la dublu, ceea ce ar însemna aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Acordul de mediu, o etapă complicată și de durată

Procedura de emitere a acordului de mediu este, la rândul ei, în desfășurare. Proiectul se supune evaluării impactului asupra mediului, evaluării adecvate și evaluării impactului asupra corpurilor de apă, inclusiv într-un context transfrontalier.

CNACN a depus documentații complexe, inclusiv raportul de impact asupra mediului și studiile privind efectele asupra apelor. În trimestrul IV din 2025 au avut loc dezbateri publice, iar autoritățile române au primit observații inclusiv din partea Bulgariei. În prezent, documentele sunt revizuite pe baza acestor observații.

Ce ar presupune, concret, Canalul Dunăre–București

Proiectul prevede navigabilizarea râului Dâmbovița pe aproximativ 30 de kilometri și a râului Argeș pe 73 de kilometri. Canalul ar permite circulația barjelor de până la 2.000 de tone și ar include patru ecluze și trei porturi – două în zona Bucureștiului și unul la Oltenița.

Diferența de nivel dintre Dunăre și București, de aproximativ 50 de metri, impune realizarea unor noduri hidrotehnice complexe și a unor microhidrocentrale capabile să producă energie electrică.

Beneficii promise: transport, energie, irigații

Susținătorii proiectului vorbesc despre beneficii economice majore. Canalul ar putea asigura un transport anual de peste 24 de milioane de tone de marfă și ar lega direct Bucureștiul de Portul Constanța și de rețeaua europeană Rin–Main–Dunăre.

În plus, investiția ar putea contribui la irigarea a aproximativ 150.000 de hectare de teren agricol și la protecția împotriva inundațiilor. În jurul canalului ar putea apărea noi poli de dezvoltare economică și mii de locuri de muncă.