„Vulpița” și Viorel au înregistrat un succes neașteptat în urma deselor apariții în cadrul emisiunii „Acces Direct” de la Antena 1. Cei doi au o relație tumultuoasă, se ceartă, se împacă și atrag audiență. În acest context, „Vulpița” a intrat în domeniul muzical, a început să cocheteze cu rețelele de socializare, acolo unde a strâns o mulțime de urmăritori.

Povestea celor doi are la bază un neadevăr. Atunci când a intrat pentru prima dată în emisiune, Veronica a mărturisit că trecuse printr-o experiență traumatizantă: fusese violată de trei bărbați, conform cancan.ro.

Ulterior, povestea a fost demontată și s-a aflat că, de fapt, totul fusese o păcăleală. Pentru că „Vulpița” își dăduse acordul. Au mai ieșit la iveală infidelitățile femeii, care la rândul ei a făcut crize de gelozie și l-a acuzat pe Viorel că a călcat strâmb.

„Recent, cei doi au ajuns la mare și au fost încântați de peisajul văzut. Nu am fost niciodată și acum sunt chiar curioasă să văd ce și cum. Aș rămâne aici. Foarte drăguț, wow! E super! E cam mare și și vine la margine apa. Așa de mare e? Îmi place”, a spus „Vulpița”.

Criticile îndreptate către cele două personaje și realizatorii emisiunii, au fost absorbite de prezentatoarea de la Acces Direct, Mirela Vaida. E a a explicat că audiențele foarte mari și interesul telespectatorilor îi impun pe „Vulpița” și Viorel pe micile ecrane.

„Cum ar zice un vecin: „Păi, ce-am făcut, mă, nene, mă… Iar ne-am uitat?? ” Iar am fost lideri de audiență? E de-a „râsu-plânsu”! E clar că ne așteaptă încă o săptămâna cu „Vulpița”! Este incredibil căt de mediatizată și de hulită, dar și de urmărită, este această emisiune cu cele două personaje: Veronica, zisă Vulpița, și Viorel! Totul a pornit de la o alarmă falsă: un presupus viol dovedit a fi un „amantlâc în serie”. Telenovela a început! Restul a venit de la sine!”, scria Mirela Vaida pe contul de Facebook.