Vești bune din Marea Britanie. Românii nu vor avea nevoie de vize după Brexit

Vești bune din Marea Britanie. Românii nu vor avea nevoie de vize după Brexit

Ambasadorul Marii Britanii la București Andrew Noble a declarat că cetățenii români nu vor avea nevoie de viză după ce negocierile pentru Brexit se vor finaliza. Dacă vor să stea mai mult de 90 de zile în Marea Britanie, printr-o procedură simplă de evidențiere, românii vor fi trecuți într-un registru și vor putea sta în Regatul Unit până la trei ani, fără a avea viza.

Noble a mai adăugat că regimul de vize pentru români va fi influențat de acordul dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană pe Brexit.

„Depinde de ce fel de BREXIT avem. Dacă este unul fără acordul cu UE și așteptăm să nu fie, dar este o posibilitate, drepturile vor fi aceleași doar pentru cei care erau în Marea Britanie înainte de momentul ieșirii. Dacă vom avea acordul negociat cu UE, va fi o perioada de implementare. Până acum, nu știm care va fi data-limită a acestei perioade, pentru că momentul BREXIT s-a schimbat relativ des, dar aproape 18 luni sau 2 ani, va fi situația absolut la fel cum este astăzi. Asta înseamnă că cei care sosesc în perioada implementării vor avea aceleași drepturi ca cei care erau deja acolo....Exact. Mult mai bine exprimat”, a afirmat diplomatul într-un interviu pentru Digi 24.

Ambasadorul Andrew Noble a mai declarat că Brexitul va avea loc indiscutabil, deoarece reprezintă voința poporului britanic.

„Pentru Guvernul britanic este clar că aceasta este voința populară din Marea Britanie, să ieșim și vom ieși pe baza acordului care a fost negociat cu Uniunea Europeană. Mai este o chestiune, dacă Parlamentul din Marea Britanie va accepta și suntem siguri că va accepta, dar este, ca în orice țară, un proces politic care trebuie să se desfășoare”, a mai afirmat Noble, în cadrul aceluiași interviu.