Hainele care îți pun sănătatea în pericol. La ce trebuie să fii atent când citești etichetele. Copiii sunt cei mai expuși

Hainele care îți pun sănătatea în pericol. La ce trebuie să fii atent când citești etichetele. Copiii sunt cei mai expuși

Întotdeauna cand mergem la cumpărături ne facem griji pentru calitatea produsului alimentar pe care îl cumpărăm. Dar hrana nu ar trebui sa constituie singura noastră îngrijorare, ci şi îmbrăcămintea, care conține chiar mai multe chimicale decât ne imaginăm.

Substanțele chimice din îmbrăcăminte pot provoca alergii, eczeme, tulburări endocrine. Semnalele trase de organizațiile neguvernamentale privitoare la chimicalele din hainele de zi cu zi au fost concentrate în sintagma: îmbrăcăminte toxică.

În timpul unei campanii a Greenpeace au fost testate mai multe modele de haine, unele dintre ele aparținând chiar unor firme de lux. În majoritatea cazurilor, rezultatele testelor au fost pozitive, recomandându-se ca hainele respective să nu fie purtate deoarece pot afecta starea de sănătate.

Bolile pe care le putem căpăta folosind haine de proastă calitate

Hainele toxice sunt asociate cu unele tulburări endocrine, candidoze genitale, eczeme, infecții bacteriene, cu suspiciunea de a favoriza apariția unor forme de cancer. În special la copii, hainele toxice provoacă dermatita atopică, boală inflamatorie cronică a pielii, caracterizată prin reprize dese de mâncărimi ale pielii, erupții cutanate la nivelul extremităților, pe trunchi, faţă cu aspect eritematos, uneori cu vezicule sau cruste.

Peste 3.000 de substanţe chimice pot fi factori cauzali de alergie, dintre care cei mai răspândiți sunt: metalele (nichel, zinic, cobalt), excipienți din produsele cosmetice (parafenilendiamina, monothioglicolat, tiomersal etc.), coloranţi din haine, medicamente, latex etc.

Greenpeace precizează că există o categorie de haine care sunt toxice, întrucât conțin substanțe, în special coloranţi, care pot provoca reacţii alergice.

Copiii sunt cei mai expuși la chimicalele din hăinuțe

În pericol sunt, evident, în primul rând copiii, mai ales că ei au tendinţa de a duce hăinuțele la gură şi, astfel, să înghită substanţe toxice în doze concentrate.  De altfel, substanţe rele pentru cei mici s-au depistat şi în încălţămintea de plastic destinată lor. Dar şi adulţii cu pielea mai tăbăcită au de suferit, deoarece de la hainele zilnice, lenjeria intimă şi de pat, încălţăminte, canapele până la multe, foarte multe produse cosmetice (farduri, ojă), toate sunt pline de substanţe toxice, scrie noi.md.

Trebuie să reţinem că produsele toxice depistate în haine alterează mediul înconjurător şi pun la grea încercare sănătatea persoanelor care le manipulează în timpul confecţionării obiectelor de îmbrăcăminte.

În ţările UE, există reglementări concepute pentru a-i pune pe cumpărători la adăpost de asemenea haine. Specialiştii ne recomandă să ne protejăm, evitând hainele colorate strident, cu desene metalizate sau cu alte aplicaţii. De asemenea, suntem sfătuiţi să fim extrem de atenţi la hainele second hand despre care nu ştim nimic, mai precis cine le-a mai folosit înaintea noastră şi ce microbi ascund.

Ce trebuie făcut pentru a evita îmbolnăvirea

- Alegeți numai hainele din materiale naturale. Atunci când cumpărați haine noi, uitaţi-vă pe eticheta pentru a vedea compoziția acestora şi alegeţi-le pe cele care sunt cât mai naturale posibil. Asta înseamnă că trebuie să aibă în compoziție bumbac organic si lână şi mai puține fibre sintetice, cum ar fi poliester sau nailon.

- Spălați hainele cu detergent natural. Spălarea hainelor înainte de prima lor utilizare este foarte importantă. Foarte mulţi dermatologi recomandă spălarea hainelor noi pentru a ne proteja împotriva dermatitei de contact alergice.

- Cercetați procesul de fabricație al mărcii respective si nu ar strica sa cereți mai multe informații înainte de a cumpăra o piesa vestimentara din magazin.

 

Ne puteți urmări și pe Google News