Marcajele rutiere au luat locul panseluțelor. Pe ce aruncă Nicușor Dan banii bucureștenilor

Marcajele rutiere au luat locul panseluțelor. Pe ce aruncă Nicușor Dan banii bucureștenilor Sursa foto: Razvan ValcaneantuEEC

Administrația Străzilor București, compania înființată de Municipalitate și aflată sub coordonarea primarului general Nicușor Dan, a atribuit mai multe contracte pentru marcaje pe asfalt. Valoarea acestor prestații se ridică la aproximativ 5,1 milioane de euro. Pe de altă parte, la scurtă vreme după atribuirea contractelor, aceeași companie a achiziționat utilaje și vopsea pentru a presta aceeași activitate.

Administrația Străzilor București, companie înființată de Municipalitate și coordonată de primarul general Nicușor Dan, a încheiat 6 contracte, cu companii private, pentru lucrări de semnalizare rutieră orizontală. Este vorba despre marcaje pe asfalt, trasate pe străzile din București. În primele șapte luni de la încheierea contractelor, Administrația Străzilor din București a plătit firmelor angajate în jur de 5,1 milioane de euro, după cum relatează Antena 3.

La scurt timp însă, încheierea acestor aceeași companie a inițiat o procedură în SEAP, portalul guvernamental de achiziții publice, pentru a cumpăra mai multe utijale. Între acestea și unul care să execute lucrări de marcaj rutier. Achiziția a fost lansată pe 5 mai 2022, și a fost împărțită în două loturi.

Primul lot, estimat la 357.142,86 lei fără TVA, viza achiziția unui vehicul autoutilitar pentru lucru la înălțime. Al doilea lot, viza achiziția unei mașini echipate să execute marcaje rutiere pentru care Administrația Străzilor București anunța că era dispusă să plătească 578.000 de lei fără TVA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Achiziția acestui din urmă utilaj a fost justificat prin faptul că la Administrația Străzilor au fost înregistrate numeroase sesizări cu privire la problemele de semnalizare rutieră orizontală.

sursa foto. EVZ

Firma primăriei a cumpărat utilaje și vopsea

Ambele loturi au fost adjudecate pe 9 iunie 2022, când au fost semnate contractele de achiziție pentru mașina de lucru la înălțime și pentru utilajul de refăcut marcajele rutiere. Pentru primul lot a fost depusă o singură ofertă, din partea Bologna Service SRL, care a solicitat un preț de 357.000 de lei fără TVA.

În aceeași zi între cele două entități a fost încheiat contract în valoare finală de 428.830 de lei cu TVA inclusă. Pentru al doilea lor a fost primită tot o ofertă, de la Crystal Technologies SRL, în valoare egală cu prețul estimat, 578.000 de lei fără TVA. Și în acest caz a fost semnat un contract, în valoare de 687.820 de lei cu TVA inclusă.

Mai mult, câteva zile mai târziu, pe 23 iunie 2022, Administrația Străzilor București a mai achiziționat și 10.020 de kilograme de vopsea albă convențională, 900 de kilograme de vopsea albastră pentru marcaj, 210 kilograme de vopsea galbenă pentru marcaj, 2.100 de kilograme de microbile și 900 de litri de diluant. Pentru aceasta, autoritatea contractantă a încheiat cu societatea SC SWArco Vicas SRL un contract în valoare de 123.165 de lei fără TVA.

Administrația Străzilor a contractat mai multe companii

Toate aceste achiziții s-au făcut la scurtă vreme după ce Administrația Străzilor București a contractat mai multe firme private care să execute lucrări de semnalizare rutieră orizontală pe străzile din București.

În 20 aprilie 2022, asocierea dintre SC Anduna Servimob și SC  Valentine Systems SRL, a primit un contract de 3.422.889,78 lei fără TVA. În aceeași zi s-a încheiat un contract de 2.643.545 lei cu TVA, cu asocierea dintre SC Viahar SRL și SC Teomarg Consult 2004 SRL.

Alte două contracte au fost atribuite companiei Vesta Investment SA, în valoare de 5.228.929,16 lei fără TVA, respectiv de 4.585.125 de lei fără TVA. Iar alte două au fost adjudecate, în data de 21 aprilie 2022, de către Anduna Servimob SRL, pentru 3.575.061,1 lei fără TVA și 4.506.084,1 lei fără TVA, conform relatării din Jurnalul.ro.