„Manipularea panicii COVID are drept scop Distrugerea Familiei”

„Manipularea panicii COVID are drept scop Distrugerea Familiei”

Un filosof și un neourolog semnează un articol în care subliniază efectele medicale și politice ale coronavisului și conchid că panica instrumentată este un pericol mai mare decât boala însăși.

Dr. Carlos A. Casanova, profesor de filosofie la Universitatea Saint-Thomas din Chile, și neurologul american dr. Thomas Zabiega au scris un articol în care descriu gravele prejudicii provocate la scară mondială de restricțiile iraționale și de respingerea unui tratament eficient contra COVID-19.

„Acest an a fost marcat de fenomenul «coronavirus»”, scriu ei.

„Către sfârșitul primului trimestru, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), împreună cu presa «mainstream» și cu numeroase guverne, a reușit să creeze o situație de panică în populație în emisfera vestică”, continuă cei doi autori.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Această panică a dus la adoptarea unor măsuri de sănătate publică dezastruoase (în special, distanțare socială, izolare și carantină), afectând libertatea populației și a instituțiilor democratice din Occident și din alte țări.”

În articolul format din trei părți, Casanova și Zabiega examinează criza coronavirusului ca pe un fenomen medical, un dezastru politic și un mare pericol pentru viitorul omenirii.

Nu boala în sine este problema, afirmă ei, ci încurajarea cinică și manipularea panicii generalizate a opiniei publice.

Finalul, suspectează ei, va fi inocularea coercitivă a milioane de persoane cu un vaccin ARN încă netestat.

„Să fim bine înțeleși: vaccinurile sunt un lucru minunat, care au făcut ca omenirea să fie imună față de maladii foarte grave”, scriu ei.

„Însă nu există nici o îndoială că vaccinurile din zilele noastre sunt adesea amestecate cu substanțe nocive sau contrare eticii; și nu există nici o îndoială că mortalitatea SARS-CoV-2 nu justifică izolările, măsurile de distanțare socială extreme și cu atât mai puțin vaccinarea forțată.”

La începutul articolului lor, universitarul și neurologul se apleacă asupra straniei respingeri a hidroxiclorochinei ca tratament eficient, respingerea inexplicabilă a sfaturilor profesioniștilor medicali de a nu impune izolarea la domiciliu a bătrânilor, și cu atât mai puțin a restului lumii, și expulzarea catastrofală a persoanelor vârstnice din spitale în aziluri, acolo unde marea majoritate a deceselor au avut loc.

Izolările și carantinările au dus la o creștere a numărului de probleme sociale, cum ar fi consumul excesiv de alcool și de droguri, sau neglijarea persoanelor atinse de alte maladii grane, precum cancerul.

Eficiența așa-zisei distanțări sociale și a purtării măștii este pusă la îndoială de cei doi autori, ca și nevoia de a induce panică în populație.

Ideea că oamenii nu au sisteme imunitare capabile să lupte cu „noul” coronavirus este falsă, spun ei: „Sigur că avem! În fiecare an apar noi viruși și luptăm cu ei de mii de ani.”

În ceea ce privește natura a politică a panicii coronavirusului, Casanova și Zabiega subliniază că izolarea și încuierea oamenilor în case este motivată politic, nu medical.

Ei amintesc de rolul jucat de Partidul Comunist Chinez și de legăturile Chinei cu Organizația Mondială a Sănătății și cu dr. Anthony Fauci, din echipa de combatere a virusului de la Casa Albă.

Cei doi autori susțin că conceptul hipocratic al medicinei a fost corupt de un neo-marxism care amenință inclusiv libertățile umane fundamentale.

În cursul lunilor de izolare, oamenii de știință nu au putut să-și publice rezultatele cercetărilor care contraziceau discursul oficial, întreprinderile mici și mijlocii au fost distruse, serviciile religioase au fost suspendate, au fost aprobate legi anti-familie și anti-viață, iar organizația Open Democracy, finanțată de George Soros, a batjocorit deschis ideea că un cămin de familie este un adăpost sigur.

„Drept urmare, sesizăm necesitatea de a ne ridica vocile și de a avertiza lumea că în spatele izolărilor se ascunde o agendă sumbră și că această agendă cuprinde în mod evident distrugerea familiei”, scriu cei doi autori.

„Iată un motiv în plus pentru care popoarele Pământului ar trebui să se ridice împotriva restricțiilor arbitrare impuse libertății lor de mișcare și de asociere.”