Într-o perioadă în care, în România, pâinea își dubla prețul în 24 de ore, fabricile erau „recondiționate” profitabil, lăsând în urmă sute de mii de șomeri, iar Caritasul îndolia financiar zeci de mii de familii, românii mai găseau resurse să iasă în stradă. În nopți de vară, după niște meciuri de fotbal jucate de echipa națională. „Fotbalul a apărut pentru ca oamenii să nu se gândească la lucruri mult mai rele”, spunea președintele unui club spaniol. Constatarea avea să-și găsească formă în România anilor 90.

 

În folclor a rămas ideea care susținea că guvernul Văcăroiu a scăpat de colaps, pentru că în vara anului 1994, românii și-au închis grijile, cu cheia, în casă, și au ieșit pe străzi. La Mondialul din SUA, naționala învingea Columbia, SUA, Argentina și declanașa de fiecare dată o bucurie spontană ce nu se mai pomenise. Fără telefonae mobile, fără Facebook, românii se adunau, totuși, în București și multe alte orașe, pentru că simțeau nevoia să se bucure. Uitați-vă la imaginile surprinse atunci, o să remarcați stângăcie, naivitate, frivolitate, dar o să vedeți și un entuziasm în masă irepetabil de acum înainte. Momentele au fost consemnate și în 1998, și în 2000, după meciurile cu Anglia.

 

Oameni care umblau care încotro, agitându-și tricourile, unii cocoțați pe Dacii „papuc”, alții pe statui. Unii, cei mai entuziaști, s-au răcorit în fântânile arteziene și și-au turnat apă în cap, pentru că șampaniile erau delicatesă atunci. Este deja o axiomă. Combustia entuziasmului fusese asigurată de „Generația de Aur”, grupul format de Hagi, Popescu, Petrescu și ceilalți. Ceilalți sunt cei al căror nume le sună familiar nu doar consumatorilor fenomenului, ci și celor care se intersectează întâmplător cu orice înseamnă fotbal. Lupescu, Belodedici, Dumitrescu, Stelea sau Prodan au fost mari pentru că au rămas în ecoul produs de accea generație. În 1994, după meciul cu Argentina, „Evenimentul Zilei” a tipărit inspirat reverberația străzii și a titrat pe prima pagină: „Hagi, președinte!” Titltul avea să facă istorie și să rămână mărturie pentru vremurile efervescente ale tranziției postdecembriste.

 

Dăm pe repede înainte. Suntem în seara de 1 septembrie 2017. Naționala României câștigă, jenant, un meci oarecare, cu Armenia (scor 1-0). „Eroul”, marcatorul, se bucură ciudat. Se duce către suporteri și îi înjură golănește: „Tăceți în p..a mea!” A fost un alt fel de bucurie spontană. Între timp, starea de spirit a devenit cu totul alta. Lumea n-a mai simțit nevoia să iasă din casă pentru a sărbători o victorie a primei reprezentative, din 2000.

 

De fapt, lumea simte din ce în ce mai rar nevoia să o ia spre stadion, ca să aștepte ceva de la națională. 23 de ani despart mulțimea care l-ar fi votat pe Hagi președinte și fanii umiliți de Alexandru Maxim. Din înaltul peluzei, ei nici n-au putut citi pe buzele internaționalului ceea ce au surprins camerele de luat vederi. Au aflat deschizând smartphone-urile și televizoarele, atunci când au ajuns acasă. În săptămâna meciului cu Armenia, naționala de fotbal a fost pusă în umbră. Lumea a avut alte preocupări, iar marea miză a discuțiilor a fost Simona Halep.

 

Eliminată de Maria Șarapova, în primul tur de la US Open, constănțeanca a stârnit reacții. Unii au înjurat-o și jignit-o, alții i-au dat sfaturi savante, au fost cei care au corectat în scris erorile tehnice ale tenismene și cei care au spus că sunt alături de constănțeancă. Dar, cu toții au intrat în acest joc al emoțiilor sportive. Pentru că, spre deosebire de o echipă mediocră de fotbal, asta face Halep: incită, dă naștere dezbaterilor, polemicilor, confruntărilor. Simona este, astăzi, cât o „Generație de Aur”, chiar dacă pentru ea n-a ieșit nimeni în stradă și probabil n-o va face. Dar, locul 2 în clasamentul feminin al tenisului mondial trezește emoție. Și asta este esențial pentru că sportul trăiește din poveste, controversă, dispută, bucurie și dezamăgire. La mijloc nu există decât dezinteres și mediocritate. Iar la capitolele astea, naționala de fotbal este deja calificată, fără să aibă adversar pe măsură. În 2014, în plină campanie electorală prezidențială, Simona Halep și-a făcut loc pe prima pagină în „Evenimentul Zilei”. Românca o zdrobise pe Serena Williams la Turneul Campioanelor, iar „Bulina Roșie” și-a parafrazat, la 20 de ani distanță, un titlu celebru: „Simona, președinte!”