Majorarea pensiilor, începând cu 1 septembrie, rămâne încă o necunoscută?

Majorarea pensiilor, începând cu 1 septembrie, rămâne încă o necunoscută?

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, evită să ofere un răspuns clarificator în legătură cu posibilitatea ca Guvernul să majoreze pensiile cu 40%, de la 1 septembrie, așa cum prevede legea pensiilor. Violeta Alexandru a precizat că mai întâi este nevoie ca ministrul Finanțelor Publice să prezinte situaţie a încasărilor la buget, în contextul pandemiei de coronavirus.

Ministrul Muncii se eschivează și refuză să clarifice situația pensiilor, spunând că nu dorește să alimenteze o stare de tensiune în populaţie, aruncând opinii, păreri, gânduri despre cum ar trebui să fie. Ea a precizat că este îngrijorată de felul în care evoluează economia și că măsurile adoptate de ministerul pe care-l conduce urmăresc revenirea în activitate a agenților economici.

„Scopul nostru, şi eu mi-am asumat să muncesc pentru atingerea acestui obiectiv, este să ajutăm sectoarele din economie să revină în activitate. Cei care vor rămâne închişi vor fi doar cei din anumite categorii şi scopul nostru este ca această listă să fie cât mai scurtă, cu asigurarea măsurilor de protecţie care să-i sprijinim pe toţi cei care doresc să revină în activitate şi să ştiţi că nu sunt puţini...", a spus Violeta Alexandru.

Pe de altă parte, ministrul muncii a precizat că pensiile trebuie acordate pe criteriul contributivităţii, iar Guvernul caută soluții prin care să se revină la normalitate în ce priveşte cuantumul acestora şi criteriile pe baza cărora trebuie stabilite.

„Intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite. Din păcate, nu gestionez eu activitatea din Parlament şi optica pe care o au parlamentarii în promovarea unor asemenea acte normative şi mi-e greu să răspund pentru o chestiune care priveşte un obiectiv politic al unui partid sau altul”, a afirmat ministrul, într-o emisiune televizată.