O octogenară din Cluj, patru medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Doha

O octogenară din Cluj, patru medalii de aur la Campionatele Mondiale de la DohaÎnot. Sursa foto: Arhiav EVZ

O sportivă din Cluj a câștigat 4 medalii de aur la Campionatele Mondiale de natație de la Doha la categoria 80-84 de ani. Ea continuă tradiția începută în anii 1925–1928 de tatăl său.

Maier Orosz Judith, reprezentanta Clubului Universitatea Cluj la Campionatele Mondiale de natație de la Doha, unde a obținut patru medalii de aur la categoria 80-84 de ani. Ea a impresionat juriul de la Campionatele Mondiale de natație masters, care s-au încheiat duminică în Aspire Dome din Doha.

Maier Orosz Judith a luat medalia de aur

Sportiva a obținut medalia de aur în probele de 50 și 200 de metri bras și respectiv 400 de metri mixt toate cu noi recorduri naționale și în cea de 100 de metri bras. „Felicitări sportivilor și antrenorului Philgas Șoit pentru aceste frumoase rezultate la o competiție care a adunat la start peste 2500 de sportivi și sportive la 14 categorii de vârstă”, au notat reprezentanții clubului clujean Universitatea.

Judith Maier

Sursa foto Youtube

Continuă tradiția începută de tatăl său

Maier Orosz Judith continuă tradiția începută în anii 1925–1928 de tatăl său, Gavrilă Orosz campion la curse de distanță lungă pe Dunăre și membru de bază al echipei de polo „U” Cluj-Napoca, întemeietorul Școlii Sportive Clujene și fost timp de patru ani președintele Clubului Sportiv Universitatea.

Judit Maier

Sursa foto Wikipedia

Celălalt reprezentant al Universității Cluj la Campionatele Mondiale de natație masters, Vlad Dobra, a încheiat pe locul șase în probele de 50 și 100 de metri spate și respectiv 400 de metri mixt ale categoriei 30-34 de ani. La competiția de la Doha au participat peste 2500 de sportivi, potrivit monitorulcj.

România, cu 8 sportivi la Campionatele Mondiale

Liderii delegației noastre sunt Constantin Popovici, campion mondial en titre la sărituri de la mare înălțime, și Cătălin Preda, vicecampionul mondial, care au arătat deja că sunt în mare formă, la Auckland.Popovici, de la CSM Bacău, a cucerit în premieră Trofeul King Kahekili, în timp ce Cătălin Preda (CSA Steaua) s-a clasat al patrulea în clasamentul general, după locul al doilea ocupat la Auckland.

La platforma de 10 metri ne reprezintă Nicoleta Angelica Muscalu (CSȘ Triumf). În probele de înot, concurează Vlad Stancu (înscris la 400 m, 800 m și 1.500 m liber), Robert Badea (200 și 400 m mixt), Patrick Dinu (100 m liber), Denis Popescu (100 și 200 m spate) și Andrei Anghel (50 m spate).

Stancu (CSA Steaua), Badea (CSA Steaua), Dinu (CSM Constanța) și Popescu (CSM Olimpia București) participă în premieră la un Mondial de seniori în bazin olimpic. Vlad Stancu (CSA Steaua) a obținut deja calificarea la JO 2024 în probele de 800 și 1.500 m liber. Denis Popescu (CSM Olimpia București) are ca obiectiv obținerea baremului de calificare olimpic.