Maidanezii, mai costisitori pentru buget decât bătrânii

Maidanezii, mai costisitori pentru buget decât bătrânii

În Capitală, adăposturile şi întreţinerea câinilor de pe străzi ar costa anual peste 43 de milioane de euro.

Legea maidanezilor va fi discutată în această săptămână, din nou, în plenul Camerei Deputaţilor, după ce, în luna iunie, a făcut cale întoarsă la Comisia de Administraţie Publică pentru a fi reanalizată. Dacă reglementarea va intra în vigoare, maidanezii vor putea fi etuanasiaţi numai dacă comunitatea va dori acest lucru, iar toate patrupedele din localitate, chiar şi cele din gospodăriile oamenilor, vor avea câte un cip în ureche.

Adoptaţi în 30 de zile

Potrivit prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, legea care urmează să fie votată de parlamentari prevede că cei care vor să adopte un câine fără stăpân, dus în adăposturile primăriilor, au la dispoziţie 30 de zile. Patrupedul este îngrijit de angajaţii Muncipalităţii timp de o lună, perioadă în care i se fac analizele şi vaccinurile necesare. "În lege este trecut un termen chiar mai mare de 30 de zile. Eu am propus şapte zile. În California, perioada este de trei zile. La noi este cel mai lung termen", a explicat Atănăsoaei, prezent ieri la chat-ul EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Nu ştiu dacă se va organiza referendum"

Dacă va intra în vigoare legea aflată în analiza deputaţilor, fiecare autoritate locală va putea lua o hotărâre în ceea ce priveşte câinii fără stăpân care au împânzit străzile oraşelor. "Nu ştiu dacă se va organiza referendum. Legea spune că populaţia va fi consultată. Dacă Primăria vrea referendum, să-l facă. Oricum, primarul general Sorin Oprescu a declarat ca nu e de acord cu eutanasierea. Atunci poate are 43 milioane de euro anual, ca să-i ţină în adăposturi pe toţi cei 40.000 de maidanezi aflaţi pe străzile Capitalei. Dacă îi are, e bine. Numai să nu mai fie pe străzi", a detaliat Atănăsoaei.

Întrebat dacă europenii au fost consultaţi atunci când s-a luat decizia de a se iniţia un astfel de proiect de lege, prefectul Capitalei a explicat că UE nu se bagă. "De curând, CEDO a condamnat România pentru nerezolvarea acestei probleme, arătând că statul poate să ia orice măsură pe care o consideră necesară. Pe de altă parte, nicio ţară nu poate fi obligată să ia măsuri pe care nu şi le permite financiar", a mai afirmat Atănăsoaei.

"Sterilizarea câinilor şi relocarea lor a euşuat"

Deşi legea prevede şi posibilitatea sterilizării maidanezilor şi relocarea lor, acest proces va fi greu de pus în practică. De exemplu, în Capitală, autorităţile încearcă de mai bine de 10 ani să sterilizeze patrupedele, însă fără nici un rezultat. Acestea se înmulţesc de la o lună la alta. O recunoaşte şi prefectul Bucureştiului: "Sterilizarea şi relocarea câinilor pe stradă au eşuat lamentabil la Bucureşti. În acest moment, Primăria nu mai are contract cu ONG-ul care steriliza gratuit câinii. Da, sterilizarea este o soluţie, dar exclud categoric relocarea în stradă. Nu rezolvăm nimic aşa".

Autorităţile nu vor să numere patrupedele

În timp ce nici un primar din România nu poate spune câţi câini fără stăpân are în localitate, mii de persoane ajung anual la spital. Alte câteva mii stau şi se tratează acasă. Numai Institutul "Matei Balş" din Capitală a cheltuit, în 2009, 400.000 de euro cu tratamentul persoanelor care au fost muşcate de câini, iar anul trecut au fost decontaţi 50.000 de euro.

În ultimii patru ani, au fost cheltuiţi 1,5 milioane de euro, potrivit prefectului Capitalei: "Cu banii aceştia se puteau construi adăposturi. Vă amintiţi că, anul acesta, o femeie a fost muşcată în sectorul cinci al Capitalei. Două zile a stat internată la Spitalul Bagdasar Arseni, timp în care i s-au făcut analize, tratament, intervenţii chirurgicale şi, din păcate, nu a putut fi salvată. Spitalizarea a costat 16.000 de lei, deci, undeva la vreo 4.000 de euro. Astea sunt realităţile cu care ne confruntăm acum". "În ultimii patru ani au fost cheltuiţi peste 1,5 milioane de euro pentru tratamentul persoanelor muşcate de câinii comunitari " MIHAI ATĂNĂSOAEI, prefectul Capitalei

PROTESTE

Cruciada câinilor s-a împotmolit

Deşi în primăvară, zeci de persoane protestau în faţa Parlamentului, cerând să nu fie adoptată de către plenul Camerei Deputaţilor legea câinilor fără stăpân, ieri, doar 10 persoane, fără vlagă, îşi arătau nemulţumirea. De altfel, Jandarmeria s-a pregătit cu garduri, a adus două maşini de intervenţie şi zeci de forţe de ordine ca să stopeze eventualele ieşiri ale protestatarilor. Cu pancarte în mână şi fluierând, cei 10 iubitori de animale vorbeau mai mult între ei, uitând parcă să militeze pentru stoparea adoptării legii. "Ai auzit, vor acum să consulte populaţia ca se eutanasieze câinii. Nu se poate aşa ceva. Nici ei nu mai ştiu cum să facă să iasă bine", comentau două femei care aveau câte un căţel de pluş în braţe.

Pe de altă parte, în iunie, atunci când proiectul de lege nu a fost adoptat de Camera Deputaţilor, o echipă a unei asociaţii de protecţia animalelor a venit tocmai din Olanda. "Nu ni se pare normal aşa ceva şi am venit să-i susţinem pe prietenii animalelor din România", a spus unul dintre olandezi la acea vreme. Atunci, protestul s-a încheiat cu fotografii de grup, în care susţinătorii maidanezilor au ţinut să apară arătând semnul victoriei. SUPĂRAŢI. Iubitorii de animale au ieşit în stradă cu maidanezii FOTO:LIBERTATEA

LA MÂNA LOR

"Consilierii să lase ipocrizia la o parte"

În Bucureşti ar fi bani pentru construirea de adăposturi , în care să fie adunaţi şi îngrijiţi maidanezii. Numai că, aleşii generali ai Capitalei vor trebui să se uite foarte atent la fila de buget, să verifice dacă muncipalitatea îşi permite sau nu această măsură. "Dacă cheltuielile sunt prea mari, vor trebui să dea dovadă de raţiune, să lase ipocrizia la o parte şi să spună - asta pot să fac, asta nu pot să fac - adică să ţină cont de interesele celor care i-a ales", a explicat prefectul Capitalei, care a adăugat că deja se caută bani pentru a se stabili cum se va rezolva această problemă. Tentative de a construi adăposturi au mai existat, însă au eşuat.

De exemplu, în timp ce la Valea Doftanei se dorea un parteneriat între Muncipalitate şi actriţa Monica Davidescu, iar la Fundulea consiliul local a refuzat să dea teren tot pentru amenajarea unui adăpost, Municipalitatea a renunţat la ideea de a mai investi într-o "casă" pentru maidanezi. Singura locaţie unde sunt duse patrupedele luate de pe stradă este adăpostul de la Mihăileşti, unde cuştile sunt pline ochi, iar îngrijitorii nu fac faţă atunci când vine vorba să îi hrănească.

INTERVIU

24.000 bucureşteni au ajuns la spital în perioada 2009-2010 pentru că au fost muşcaţi de maidanezi

Potrivit prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei, peste 24.000 de persoane au fost muşcate de maidanezi în ultimii doi ani în Capitală, tratamentul lor costând 1,5 milioane de euro.

EVZ: Care sunt costurile pentru întreţinere câinilor fără stăpân? Mihai Atănăsaoei: Săptămâna trecută am primit de la Administraţia Câinilor fără Stăpân o adresă din care reiese că întreţinerea unui maidanez costă 375 de lei pe lună. În aceste costuri întrând medicamentele, mâncare, curentul şi salariile angajaţilor de la adăposturi. Pentru bătrâni nu cheltuim atât de mult. Nu vă pot spune cât se alocă pentru bătrâni, pentru că angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială de la Capitală ne dau informaţiile care le convin. Dar, vă dau un exemplu: în Bucureşti sunt 40.000 de câini, cum spun ONG-urile, deşi sunt mult mai mulţi. Vă daţi seama că ar trebui ,în primul rând, să-i strângem în adăposturi. Aveam nişte promisiuni că se vor construi la Valea Doftanei, nu s-a întâmplat nimic, apoi la Fundulea, şi nu s-a întâmplat nimic. Deci, în primul rând nu avem adăposturile. Doi. Dacă am avea adăposturile, să presupunem că ar trebui cazaţi acolo 40.000 de câini. Dacă înmulţim cu 375 de lei pe lună, ori 12 luni, ajungem undeva la 180 de milioane de lei, adică la vreo 43 de milioane de euro pe an. Presupunând că primarul general nu este de acord cu eutanasierea, ar trebui să aloce această sumă ca să suporte întreţinerea câinilor în adăposturi.

Ar trebui să dea Muncipalitatea aceşti bani? Dacă îi are, ar fi foarte bine să aloce aceşti bani şi să dea garanţia că îi strânge pe toţi de pe străzi şi îi întreţine la costurile pe care leam enunţat. Important e să nu mai fie câini pe străzi. Dar, haideţi să vedem ce înseamnă 43 de milioane de euro. Înseamnă un spital modern, ridicat de la zero. Aici va fi foarte clar să vedem ce votăm în Consiliul General. Păstrarea câinilor fără adăposturi sau eutanasierea. Orice variantă este bună atâta timp cât din ea va rezulta strângerea câinilor de pe străzi.

Câte persoane au fost muşcate, până acum, de câini? În 2009, în Capitală au fost peste 11.000. Anul trecut au ajuns la Institutul "Matei Balş" 13.200. Deci, în total, vreo 24.000 de persoane au fost muşcate de câini. CITIŢI ŞI: Armata maidanezilor, sub asediul a cinci hingheri