Maia Sandu pleacă în Franța. Discuții cu Emmanuel Macron și semnarea unui Acord de cooperare
- Ana Munteanu
- 4 martie 2025, 18:05
Maia Sandu împreună cu Emmanuel Macron Sursa foto: X (Twitter)Republica Moldova. Președinta Maia Sandu va pleca la finalul acestei săptămâni în Franța. La Paris, șefa statului se va întâlni cu președintele francez Emmanuel Macron și ar urma să semneze un Acord de cooperare.
Potrivit reprezentanților președinției, agenda exactă a vizitei urmează a fi făcută publică în următoarele zile.
Discuții cu diaspora din Franța
La Paris, șefa statului Maia Sandu are programată o întrevedere cu diaspora.

Președinta Maia Sandu, întâlnire cu diaspora din Franța. Sursa foto: presedinte.md
„Dragi cetățeni stabiliți în Franța, vă invit să avem o discuție duminică, 9 martie, cu începere la ora 16:00 (ora locală), la Paris”, a afirmat Maia Sandu.
Pentru detalii și înregistrare, persoanele pot accesa link-ul: https://t.ly/-ooH5.
Aceasta este prima vizită din acest an a șefei statului Maia Sandu în Franța.
Emmanuel Macron, sprijin constant în parcursul european al Republicii Moldova
Președintele francez, Emmanuel Macron, și-a reconfirmat în repetate rânduri sprijinul său pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Acesta s-a evidențiat și printr-o susținere continuu acordată președintei Maia Sandu.
„Republica Moldova poate conta pe sprijinul nostru pentru a-şi împlini destinul european”, a spus anterior președintele francez.

Maia Sandu și Emmanuel Macron. Sursa foto: presedinte.md
Și anul trecut, pe 7-8 martie, Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru la Paris, la invitația omologului său francez. Șefa statului a declarat atunci că Franța și președintele Macron, personal, sunt printre cei mai fermi susținători ai Republicii Moldova, ai securității țării, dezvoltării economice și a parcursului european.
Atunci, președinta Maia Sandu și omologul său francez au asistat la semnarea a două documente importante. Acestea vizează domeniile apărării și cooperării economice.
De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat profunda recunoștință președintelui Emmanuel Macron pentru susținerea fermă a drumului european al Republicii Moldova, dar și al Ucrainei - cea care apără pacea noastră și a întregii Europe.
„În semn de înaltă apreciere a contribuției deosebite la consolidarea relațiilor de prietenie și cooperare moldo-franceze, pentru susținerea activă a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și pentru eforturile dedicate restabilirii păcii pe continentul european, i-am conferit Excelenței Sale, Emmanuel Macron, cea mai înaltă distincție de stat „Ordinul Republicii”, a declarat șefa statului.
Un decret, în acest sens, a fost semnat în data de 4 martie 2024. În același timp, președintele Macron i-a acordat șefei statului Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a statului francez.