Mai puțin de 24 de ore până la cea mai tare petrecere - Revelion 2020. Disco Night Fever!
- Laurențiu Teodorescu
- 31 decembrie 2019, 08:43
Mai sunt câteva ore până la ceea ce organizatorii asigură că va fi una dintre cele mai tari petreceri de Revelion ținute vreodată în Piața Constituției.
Spectacolul va începe la ora 17:30 și îi va aduce pe scena ridicată în fața Palatului Parlamentului pe cei de la O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli, ca să enumerăm doar câțiva dintre artiștii așteptați cu mare drag.
Primăria Capitalei susține că în cele șase ore vor concerta nu mai puțin de 11 trupe și artiști din România, Republica Moldova, Germania și Statele Unite. Revin în fața fanilor fetele de la André, cel mai longeviv trio masculin al scenei dance din România - 3rei Sud Est, faimosul duo Milli Vanilli și formația care a spart topurile international la începutul anilor 2000 - O-Zone, reunită special pentru această ocazie!
În prima oră, vor cânta Ovidiu Komornyik & OK BAND și Cristi Minculescu, Valter & Boro, care aduc un tribut muzicii anilor ’80 din România. De la 18:30, urcă pe scenă trupa André, urmată de „regii muzicii dance” din România, artiștii de la 3rei Sud Est. Între 19:30 și 21:30, avem Vunk, Holograf și Horia Brenciu, pentru ca ultima parte a petrecerii „Revelion 2020. Disco Night Fever” să fie rezervată hiturilor international, interpretate de Snap!, rapperul american Turbo B. și Haddaway.
Cu puține minute înainte de miezul nopții O-Zone se reunește special pentru a cânta pe scena „Revelion 2020. Disco Night Fever”.
Momentul culminant, trecerea dintre ani, va fi celebrat cu un impresionant foc de artificii.