Mai multe școli din județul Cluj nu au autorizații de securitate la incendii. Nici clubul Colectiv NU a avut

Mai multe școli din județul Cluj nu au autorizații de securitate la incendii. Nici clubul Colectiv NU a avut

În județul Cluj există școli care funcționează ilegal, fără autorizațiile PSI, emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. La fel ca și în cazul Clubului Colectiv din București, unde au murit 31 de tineri, club care nu avea autorizația PSI, de pază și stingere a incendiilor, și nu respectau normele minime de securitate la incendii, școlile din județul Cluj, nu respectă legislația în vigoare.

Școala generală din Apahida, județul Cluj, unde învață peste 800 de elevi, nu are autorizație PSI, de securitate la incendii. Directorul acestei școli, profesorul Aurora Florian spune că imobilul în care funcționează unitatea de învățământ a suferit modificări în structură, în sensul că s-a construit o mansardă iar pentru asta trebuie reautorizat din punct de vedere al securității la incendiu. ”Cine a făcut proiectul de mansardare nu a mai cerut avizul pompierilor. Consiliul Local se ocupă de partea de investiții. În județul Cluj există doi experți, care au peste 70 de ani, unul dintre ei face dializă iar al dolea este foarte bolnav, și nu are cine să ne emită această autorizație. Este foarte greu pentru că responsabilitatea lor este foarte mare dar și a noastră la fel”, a spus directorul școlii din Apahida.

Directorul școlii a ținut să adauge că școala corespunde din punct de vedere al securității la incendiu, are numărul necesar de hidranți și ieșiri de evacuare, dar nu are ștampila și autorizația necesară. La fel s-a întâmplat și la clubul Colectiv, existau numărul minim de extintoare prevăzut de lege, numai că nu a știut nimeni să le folosească atunci când a fost nevoie. ”Pompierii vin și ne dau avertismente și amenzi dar nu ne ajută cu nimic. Normal ar trebui că ei să formeze acești experți al căror număr este total insuficient”, a mai spus directorul școlii Aurora Florian.

ISJ Cluj cere liste

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat grav în ultimele zile în România, și nu ar fi murit 31 de tineri, în mod gratuit, din cauza unor iresponsabili, oameni de afaceri și funcționri publici, inspectorul șef școlar de la Inspectoratul Școlar Cluj, Valentin Cuibus susține că școlile au obligația să anunțe dacă au sau nu acele autorizații PSI. ”Există o aplicație care centralizează aceste autorizații. Le-am pus în vedere tuturor școlilor ca în termen de două zile să completeze această aplicație și să spună dacă au sau nu autorizații de securitate la incendii. Dacă nu au aceste autorizații, atunci mai au șapte zile la dispoziție ca să obține aceste autorizații”, a spus Cuibus.

Întrebat ce se va întâmpla cu școlile care nu vor obține în termenul stabilit această autorizașie, ispectorul șef școlar a răspuns sec: ”Vom mai vedea”.