Mai multe firme de ridesharing, controlate de DGAF. Prejudiciul este uriaș
- Raluca Dan
- 18 iunie 2025, 18:02
Sursa foto: PixabayDirecția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a descoperit un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei în sectorul transportului alternativ (ridesharing) în urma unor controale recente efectuate în București, Timișoara și Galați. Potrivit autorităților, șase firme sunt implicate în acest caz, prejudiciul fiind cauzat de neplata impozitelor și contribuțiilor aferente salariilor, a TVA-ului, impozitului pe profit și altor taxe.
Prejudiciu de 27,8 milioane lei în transportul alternativ
Direcția Generală Antifraudă Fiscală a descoperit un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei în sectorul transportului alternativ, în urma unor controale efectuate în mai multe orașe din România.
„Pentru recuperarea prejudiciilor vor fi sesizate organele de urmărire penală competente”, a anunțat DGAF, într-un comunicat.
Nereguli descoperite la firme de ridesharing din Timișoara și București
Două dintre firmele verificate în Timișoara aveau același administrator formal și își desfășurau activitatea cu multiple nereguli, conform constatărilor instituției. Acestea nu au declarat venituri, nu erau înregistrate ca plătitoare de TVA, nu au depus deconturi TVA și au raportat cifră de afaceri zero în ceea ce privește impozitul pe profit.

Sursa foto: Arhiva EVZ
În plus, aproximativ 1.323 de persoane fizice ar fi desfășurat activități în cadrul acestor firme fără documente legale de angajare.
La o firmă din București, inspectorii au constatat că erau folosite 60 de autovehicule pe baza unor contracte de închiriere sau comodat. Pentru 54 dintre mașini, nu erau instalate aparate de marcat electronice fiscale, iar încasările în numerar, realizate fără emiterea de bonuri fiscale, au fost confiscate.
Măsuri pentru prevenirea fraudei
Pentru a evita astfel de situații, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a recomandat utilizarea formularului 397, prin care inspectorii pot accesa rapid datele financiare ale firmelor din domeniul de ridesharing.
„Dacă sunt descoperite riscuri de neplată a taxelor, vor fi făcute controale rapide pentru verificarea situaţiei şi stabilirea eventualelor obligaţii fiscale suplimentare”, a mai transmis sursa menționată anterior.