MAE, atenționare de călătorie. Cod roşu de precipitaţii şi intensificări ale vântului în Muntenegru

MAE, atenționare de călătorie. Cod roşu de precipitaţii şi intensificări ale vântului în MuntenegruSursa foto: MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Muntenegru că autorităţile locale au emis, pentru perioada 17 - 21 ianuarie, un cod roşu de precipitaţii şi intensificări ale vântului, cele mai afectate fiind regiunea centrală şi sudică a ţării, ploi abundente fiind aşteptate, ulterior, în nord şi nord-est.

''La munte, ploaia, lapoviţa şi ninsoarea vor alterna, iar în zilele de 20 şi 21 ianuarie se aşteaptă o răcire notabilă a vremii, astfel că ploaia se va transforma în ninsoare în toate regiunile ţării. Sunt aşteptate creşteri semnificative ale nivelului mării, valuri puternice, iar marea va fi agitată, creând probleme de-a lungul coastei'', a transmis, luni, MAE.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să manifeste prudenţă deosebită în zonele aglomerate din centrul oraşelor, dar şi în regiunile de coastă şi de frontieră, evitând drumurile secundare, nemarcate.

Variaţiile bruşte ale condiţiilor meteorologice pot interfera serios cu activităţile zilnice, putând conduce la întreruperi în funcţionarea activităţilor şi a sistemelor de transport, făcând mai dificilă circulaţia rutieră, maritimă şi aeronautică. Sunt posibile întârzieri, chiar şi anulări ale unor zboruri/curse aeriene, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Podgorica: +38220620463, +38220618040, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Muntenegru: + 38269871760.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor web http://podgorica.mae.rohttp://www.mae.ro/ şi reaminteşte că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Ne puteți urmări și pe Google News