MAE: Aproximativ 300 de români mai figurează pe listele prioritare de repatriere

MAE: Aproximativ 300 de români mai figurează pe listele prioritare de repatriereRomâni repatriere. Sursa foto MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) estimează că în prezent în jur de 300 de cetățeni români se află pe listele prioritare de repatriere, a declarat luni purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Țărnea. Potrivit acestuia, cifrele fluctuează constant, în funcție de noile solicitări sau de confirmările venite de la persoanele care reușesc să se întoarcă în țară.

MAE, despre românii din Orientul Mijlociu

„Cifra fluctuează în fiecare zi, pentru că primim noi telefoane sau aflăm că cineva a plecat. Deci, cifra nu este o cifră care e bătută în stâncă.

Estimatul meu este că sunt în jur de 300 de persoane care rămân astăzi în listele prioritare. Informația aceasta ne parvine cu un anumit delay, când colegii de la consular anunță familiile sau persoanele care aparțin categoriilor prioritare, îi sună și le spune că avem un zbor de evacuare sau avem un zbor de repatriere asistată și ei ne spun, mulțumesc, am ajuns deja în țară.

Avion

Avion. Sursă foto: Pixabay

Dar ținem legătura. Există și cazuri care nu reprezintă priorități, dar știm că sunt în locuri în care sunt izolați sau în care le e greu să ajungă. Deci trebuie gândit o asemenea criză într-un mod organic”, a explicat Țărnea.

Grupurile de copii, repatriate

El a subliniat că grupurile de copii aflate în evidența MAE prin celula de criză și mecanismul consular au fost deja repatriate. Acesta a explicat se află majoritatea cetățenilor români care figurează în liste.

„Peste tot, dar cei mai mulți în Emiratele Unite. Tehnic, nu mai aveam în Israel. Dacă au apărut, de când am organizat două-trei zboruri de repatriere asistată, e posibil, dar asta ar trebui să verific dacă în categoria Israel au reapărut solicitări noi”.

Andrei Țărnea

Andrei Țărnea. Sursă foto: Facebook

Purtătorul de cuvânt al MAE a mai precizat că asistența consulară oferită de minister nu ține cont de situația financiară a cetățenilor.

„Deci, în principiu, orice cetățean român, toți cetățenii români sunt egali. Bogați sau săraci, la muncă sau la studii, la turiști sau în vacanță. Toți sunt egali. Obligația de asistență consulară vine pe solicitare. În măsura în care Ministerul de Externe este solicitat să asigure asistența consulară, noi o facem”, a explicat Țărnea.

Cum îi ajută MAE pe români

El a adăugat că MAE pune la dispoziție zboruri de repatriere asistată pentru cetățenii care nu se află pe listele prioritare, însă acestea presupun costuri parțiale suportate de cei care aleg să participe.

„Ceea ce facem este că punem la dispoziție cetățenilor care nu intră în categoriile prioritare acele zboruri de repatriere asistate organizate de Ministerul de Externe, care sunt contracost, sunt chartere.

Și acolo costurile nu sunt 100% ale cetățenilor, dar, lăsând astea la o parte, sunt pentru oameni care pot să plătească. Care vor și sunt dispuși să facă asta”, a mai precizat Țărnea.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a subliniat că MAE nu solicită informații financiare înainte de a oferi asistență. „Noi nu întrebăm oamenii dacă au bani sau nu au bani. Ceea ce facem este că trimitem către cetățenii cu care suntem în legătură informația că există locuri disponibile. Începem cu cei de pe listă prioritară și trecem la ceilalți.”