MAE a răspuns acuzațiilor făcute de AUR. Care e situația în diaspora
- Cristi Buș
- 3 mai 2025, 21:17

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat ferm la acuzațiile privind organizarea deficitară a scrutinului în diaspora, calificându-le drept „false” și „încercări grave și flagrante de manipulare a alegătorilor români din afara granițelor României”.
MAE respinge ferm acuzațiile privind organizarea deficitară a alegerilor în străinătate. Și-a reafirmat angajamentul pentru desfășurarea unui proces electoral transparent și corect pentru toți cetățenii români. Indiferent de locul în care se află. Comunicatul MAE vine la puțin timp după ce AUR a acuzat o organizare deficitară în diaspora la urnele de vot.
MAE nu a fost sesizată în legătură cu eventuale probleme în diaspora
Instituția a subliniat că cetățenii români din străinătate votează în bune condiții, pe durata a trei zile, iar problemele punctuale apărute au fost rezolvate de reprezentanții comisiilor electorale și de Biroul electoral pentru secțiile de vot din străinătate.
De asemenea, ministerul a propus Autorității Electorale Permanente (AEP) un număr de 965 de secții de vot. Cu 15 mai multe față de alegerile prezidențiale din 2024. Asta la cererea cetățenilor români din străinătate. Au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot. Un număr record.
”MAE reaminteşte şi că toate partidele au posibilitatea să îşi desemneze, în sectiile de votare din străinătate, membri şi/sau observatori”, arată ministerul. MAE mai menţionează că a propus AEP un număr de 965 de secţii de vot, cu 15 mai multe faţă de alegerile prezidenţiale din 2024, la cererea cetăţenilor români din străinătate.

Buletin de vot. Sursa foto: Arhiva EVZ
Cum combate MAE acuzațiile AUR
Organizarea secțiilor a fost stabilită prin Hotărârea AEP nr. 19/2025. Lista cu adresele secțiilor de vot este disponibilă pe site-ul MAE și diseminată inclusiv prin multiple soluții digitale. Unele dezvoltate de societatea civilă, accesibile publicului pentru a facilita informarea în timp real. Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României comunică aceste informații către cetățeni.
În cadrul Biroului electoral pentru secțiile de vot din străinătate au reprezentanți toate partidele politice, informațiile circulând în timp real, direct de la reprezentanții lor din comisiile electorale. Astfel, toți actorii politici au cunoștință că, la acest moment, nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot. MAE a reiterat că mesajele false sunt menite să submineze caracterul liber și corect al alegerilor.
AUR a susținut că există nereguli grave
Aceste precizări vin în urma acuzațiilor formulate de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care a susținut existența unor „nereguli grave” ce afectează desfășurarea corectă a alegerilor prezidențiale în diaspora, invocând semnale din teren privind o organizare deficitară, neglijență administrativă și lipsă de respect față de drepturile cetățenești ale românilor din afara granițelor.
MAE a subliniat că toate partidele au posibilitatea să își desemneze, în secțiile de votare din străinătate, membri și/sau observatori. Să asigure astfel transparența procesului electoral. De asemenea, ministerul a menționat că informațiile privind organizarea alegerilor sunt accesibile publicului. Și că misiunile diplomatice comunică aceste informații către cetățeni.