Macron pregătește cenzura internetului în Franța. Deocamdată pentru copii

Macron pregătește cenzura internetului în Franța. Deocamdată pentru copii

Președintele francez Emmanuel Macron ar putea să impună cenzura dură a internetului în Franța, sub pretextul protejării copiilor.

Cenzura începe de la copii

Un raport pe care președintele l-a cerut unui grup de persoane cu diverse specializări propune interzicerea completă a telefoanelor mobile până la 11 ani, la smartphone până la 13 ani, la rețelele sociale până la 15 ani, după care copii ar putea avea acces doar la rețelele „etice”.

Acest calificativ este, la rândul său, problematic, întrucât grupul - cu o orientare anticapitalistă - consideră companiile din domeniu „servicii de pradă”, care își doresc doar să facă mai mulți bani.

Raportul lansează o serie de avertismente asupra „realității hiper-conexiunii trăite de copii” și asupra „consecințelor asupra sănătății lor, dezvoltării lor, viitorului lor”, dar și asupra viitorului „societății noastre, civilizației noastre”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia susține că a fost „șocată” de „strategiile de captare a atenției copiilor”. „A apărut un consens foarte clar asupra efectelor negative, directe și indirecte, ale ecranelor”, în special asupra „somnului, a unui stil de viață sedentar – care favorizează obezitatea – sau a miopiei”, mai spun autorii raportului pentru Macron, în „Voix du Nord”.

Comisia, nevoită să recunoască faptul că „ecranele nu sunt cauza tulburărilor de neuro-dezvoltare”

Grupul mai susține și că rețelele de socializare sunt un „factor de risc” de depresie sau anxietate în cazurile de „vulnerabilitate preexistentă”. Mai mult, grupul de raportori pentru Emmanuel Macron acuză „nivelul de expunere al copiilor” la conținutul pornografic și violent, care „apare ca alarmant”.

Mituri false despre smartphone-uri

sursă foto: Arhiva EvZ

Totuși, membrii grupul admit că „ecranele nu sunt cauza tulburărilor de neuro-dezvoltare”, dar cer „vigilență” pentru „a evita amplificarea simptomelor existente”.

Raportorii susțin că, pentru a „recăpăta controlul” asupra ecranelor, trebuie interzisă orice utilizare a telefoanelor de copiii sub 3 ani. Între 3 și 6 ani, grupul susține acordarea unui acces „foarte limitat”, „la conținut de calitate educațională și însoțiți de un adult”.

Cum va funcționa cenzura pentru copii

Comisia mai propune să se „limiteze cât mai mult” utilizarea telefoanelor mobile și a televizoarelor în maternități. În plus, raportorii pentru Macron ar dori să elimine computerele și televizoarele din creșe și clasele pregătitoare.

Pentru copiii mai mari, comisia propune interzicerea telefoanelor mobile până la vârsta de 11 ani. Un telefon fără Internet ar fi permis de la vârsta de 13 ani.

După această vârstă, copiii ar urma să aibă acces la un smartphone, dar fără posibilitatea de a accesa rețelele de socializare. După 15 ani, adolescenții ar urma să aibă acces doar la rețelele „etice”. Deși nu precizează care sunt rețelele la care se referă, orientarea anticapitalistă a comisiei poate oferi câteva indicii.

„Prejudecățile cognitive sunt folosite pentru a bloca copiii pe ecranele lor, a-i controla, a-i reangaja, a-i monetiza”, susține un psihiatru algerian pe nume Amine Benyamina, membru al comisiei. „Este o economie de captării. Părinții sunt aproape scoşi din joc, în confruntarea cu o piață care s-a impus societății”, susține acesta.

Iar președintele comisiei acuză companiile cu afaceri online că, în spatele discursurilor de fațadă, nu se află decât „afaceri la toate nivelurile”.