

Luxosul palat al lui Putin. Palatul de pe domeniul Praskoveyevka din sudul Rusiei, evaluat la 100 de miliarde de ruble (1,35 miliarde de dolari), a fost fotografiat în urmă cu 10 ani de un activist de mediu.
Ecologistul Dmitri Șevcenko și alți activiști au reușit să treacă de gardurile impunătoare care înconjoară domeniul. Mai mult, au reușit să facă fotografii ale luxuoasei reședințe și să le salveze de la confiscare.
Până în 2005, domeniul pe care a fost construit „palatul lui Putin” era o zonă naturală neatinsă, spune Dmitri Shevchenko, directorul executiv al Inițiativei civile ANO împotriva criminalității de mediu.
În 2005, lucrurile au început să se schimbe rapid. A apărut un gard impunător și plăcuțe pe care scria că se construiește o tabără pentru copii. Imediat a devenit clar că era vorba despre niciun fel de tabără. Zona nu era cel mai convenabil loc pentru o asemenea construcție și, în plus, nu exista apă potabilă.
În 2011, activiștii au intrat în zona împrejmuită pentru a face fotografii. „Am fost reținuți de Serviciul Federal de Securitate (FSB) în cel mult 20 de minute”, a spus Șevcenko. „Nimeni nu a răspuns la întrebările noastre de ce FSB păzea un teren presupus privat”.
„A fost o agitație de nedescris: au sosit polițiști, polițiști de frontieră și angajați ai unei companii private de pază. Aceștia din urmă au primit instrucțiuni privind confiscarea echipamentelor și a documentelor noastre”, povestește Șevcenko.
„Ne-au deschis mașina, au confiscat tot ce era acolo și au dus-o la clădirea principală a palatului”, a spus activistul.â
„Din fericire, am putut salva memoria camerei. Am reușit să o scot și să o ascund în încălțămintea mea”.
Poliția i-a dus pe ecologiști la secție, dar i-a eliberat în scurt timp. „Mai târziu am adresat o plângere la poliție cu privire la jaf. Polițiștii ne-au spus că nu a existat niciun jaf și că noi înșine ne-am pierdut bunurile, iar acestea au fost găsite în pădure și le putem revendica. Ne-au returnat pașapoartele și alte documente, dar nu și echipamentul digital,” notează The Moscow Times.
Construcția palatului, potrivit lui Șevcenko, a deteriorat pădurea și zona de coastă. „Doar pentru construcția casei au tăiat aproximativ 45 de hectare de. Pădurea a suferit daune suplimentare din cauza podgoriilor. Coasta a fost și ea mutilată ”, de un drum asfaltat chiar de-a lungul coastei”, povestestește ecologistul, care a pus la dispoziția presei fotografiile făcute.