”Lupeni 29” -primul film artistic despre un eveniment sângeros din România interbelică. Ce subiect a avut și cine a jucat rolurile principale

”Lupeni 29” -primul film artistic despre un eveniment sângeros din România interbelică. Ce subiect a avut și cine a jucat rolurile principale.

”Lupeni 29” a avut premiera la  11 februarie 1963.  Ioana, o văduvă tânără care are copii de crescut,  pentru a-și crește copiii orfani de tată, se angajează la Mina Aurelia unde murise soțul ei. Va lucra aici în calitate de conducător de vagonete.

La mină,  îl cunoaște Petre, un muncitor, povestea derulându-se pe fundalul acțiunilor care vor culmina cu greva generală a minerilor susținuți de comuniști printr-o intensă propagandă-tatăl viitorilor activiști comuniști Vasile și Ioan I Patilineț-Ioan Patilineț remarcându-se atunci  ( în anul 1922, o explozie la acea mină,  din cauza insuficientei aerisiri din dorința patronilor de a face economii, nereparând puțurile de aerisisre și instalațiile mecanice de aerisire, alimentate cu combustibil a ucis aproape 100 de mineri) și cu reprimarea acesteia. Regia filmului a fost semnată de Mircea Drăgan.

”Lupeni 29”  - exprimare cinematografică a unui eveniment mediatizat intern și intenațional

Filmul evocă  tragicele evenimente din zilele de  5-6 august 1929 care s-au soldat cu moartea multor mineri. Rolurile principale  în film au fost interpretate de actorii Lica Gheorghiu, Colea Răutu și George Calboreanu.

Filmul „Lupeni 29” a fost premiat cu  Premiul de Argint la a treia ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova. Scenariul filmului a fost semnat de Nicolae Țic.

Scriitorul Panait Istrati care inițial a fost sedus de comunism în URSS (ulterior va abjura în Spovedania unui învins credințele sale de tinerețe) a descris  episodul de la Lupeni, în 1929, astfel:

„La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autoritățile au băut până la ziuă şi au dat de băut şi la soldați. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putință de a fugi, apoi, când au reușit să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge”.

Același scriitor-jurnalist a publicat  în ziarul „Lupta” din 1 octombrie 1929, articolul Exploatarea minerilor:

„Ele ( adică primele salariale primite în funcție de numărul de vagonete de cărbune extrase) dovedesc omului de cea mai rea credinţă că felul cum înţeleg liberalii să se îmbogățească nu mai poate fi numit exploatare crâncenă, ci hoţie, banditism la drumul mare, ciumă, care trebuie numaidecât pedepsită de justiţie […]. Vedem că pe luna decembrie prima începea de la 3,5 vagonete, cu suma de 46 de lei. Că pentru 4 vagonete, omul va primi 50 de lei, iar dacă, plesnind în mină, reușea să scoată 4,5 vagonete, va pune mâna pe 54 de lei. În ianuarie, pentru a primi 54 de lei erau necesare 5,5 vagonete. Pe lângă flagranta tâlhărie cu reducerea primei, pe măsură ce minerul dovedește capacitatea lui de robie, mai are direcţia minei încă un mijloc de a suge sângele sclavului. Acesta e anularea vagonetelor declarate insuficient încărcate, ori conținând piatră”.

”Lupeni 29” - faptele de fundal evocate de film au ajuns și în New York Times

„The New York Times”,7 august 1929 scria:

„În timpul nopții, o companie de frontieră şi un regiment de infanterie a fost adus în Lupeni. Dimineața, cei din companie au încercat să repornească stația electrică pentru a preveni sufocarea minerilor din subteran, dar greviștii au menținut un cordon în jurul acesteia. Trupele au înaintat, iar procurorul de stat a făcut o ultimă cerere către mineri, să se retragă de la stația electrică. Pentru că s-a dovedit fără niciun efect, cinci companii au primit ordin să tragă în mulțime. Când focul a încetat, peste 200 de oameni au rămas căzuți la pământ. Acțiunea militarilor a stârnit o mare indignare minerilor. Unele rapoarte arată că au existat 58 de morți şi sute de răniți. Există îngrijorarea că bătălia se va extinde în întreg districtul Lupeniului”.

Revendind la film, Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghiu-Dej a fost, evident, răsfățata presei de specialitate din România comunistă.  Nu știa că în mai puțin de 2 ani, deși pentru ea fuseseră ridicate studiourile Buftea, ea avea să fie o amintire pentru lumea filmului.

Sursa foto: Wikipedia