Luni seara a fost un Masaj și nu un Mesaj adresat Națiunii. România lui Cristoiu
- Ion Cristoiu
- 14 august 2018, 20:50
Nimic nu e mai riscant pentru un publicist decît să facă profeții despre un eveniment care va avea loc. În lumina acestei învățături am vrut s-o refuz pe Cătălina Porumbel de la Antena 3 cînd m-a rugat, luni pe la prînz, să intervin la emisiunea ei intitulată Ediție specială înainte de Mesajul către națiune anunțat de Klaus Iohannis pentru a-mi da cu părerea cam ce va spune președintele Republicii. Cum însă Cătălina Porumbel e unul dintre jurnaliștii pe care-i apreciez în mod deosebit, am acceptat să intervin pe post de profet.
După Tulburările din 10 august 2018 România cunoaște o stare de tensiune socială deosebită și mai ales o adîncire pînă la nivel de ură reciprocă a faliei dintre cei pro- PSD și ceiMUIE antiPSD. Dincolo de inimaginabilul bivolism al autorilor, cei care au strigat MUIE PSD la meciul Montreal, pretinși români stabiliți în Canada, greu de imaginat ca gest pe un teren de tenis, echivalent unui pîrț sonor la o recepție, ne-au semnalat că ura politică poate să îmbrace forme grotești. Un Gabriel Liiceanu filosofînd pompos și la vîrsta lui înaintată despre varianta de mahala a sexului oral, sprijinit de un alt nostalgic la MUIE filosofice, de la oficiosul SIE Adevărul, ne-a confirmat că există un public atît de tare înrăit în atitudinea sa anti- PSD, încît e în stare să salute și urinarea în direct în Piața Victoriei, femei și bărbați deopotrivă împotriva Guvernului, într-un gest binecuvîntat de analiștii de la Realitatea tv, ca fiind protest pașnic împotriva Guvernului PSD.
Asemenea mineriadelor, asemenea tulburărilor de la 13 iunie 1990, Tulburările din 10 august 2018 au lovit pînă la urmă imaginea României în lume. Iar continuarea protestelor în Piață nu poate decît adînci imaginea unei țări în haos. Nu întîmplător în presa germană, cea care dă tonul în UE, se vorbește deja despre posibilitatea ca România să nu mai primească președinția rotativă a UE. Despre Klaus Iohannis am scris că e deopotrivă Regizor și actor în Diversiunea Mortul, prin care se urmărește căderea Guvernului Viorica Dăncilă și aducerea Guvernului Meu 2. Intervenind la emisiunea Cătălinei Porumbel, am luat însă în calcul și posibilitatea ca Klaus Iohannis să mă surprindă printrun alt discurs decît cel de după Consiliul Național al PNL cînd a dat semnalul Operațiunii Mortul. Altfel spus, amintindu-și după aproape patru ani de aghioase că e totuși Președintele României, omul situat de Constituție deasupra păruielilor dintre partide, dar mai ales omul care trebuie să-i reprezinte pe toți românii, Klaus Iohannis să vadă dincolo de patimile politice moldovalahe unul dintre interesele noastre naționale. Și anume ca bătăliile politice interne să nu pună în pericol imaginea României în lume și așa victimă a unor clișee de decenii.
Tulburările din 10 august 2018 cuprind deopotrivă și provocările la adresa jandarmilor, îmbrăcînd deseori violența sălbatică, așa cum se întîmplat în cazul jandarmeriței, dar și intervenția brutală, primitivă a Jandarmeriei, avîndu-și punctul culimant în curățirea Pieții prin forță după ora 23.
Fapte menite a dovedi c-au existat de o parte și de alta excese, contribuind decisiv la imaginea de moment de o rară și inexplicabilă violență, sînt cu duiumul. Așa cum am mai scris, nu-mi voi explica niciodată cum forțe antrenate să acționeze fără excese, mergînd mai mult pe neutralizarea profesionistă a violenților decît pe reprimarea de a valma, precum cele prezente în Piață, au putut să acționeze ca un tăvălug fără minte.
O simplă privire aruncată asupra controverselor de după Tulburări arată că printr-o uriașă manipulare pusă la cale de SRI și SIE, unite în Operațiunea Mortul, ne arată că partea de violență a Tulburărilor cauzate de manifestanți ( e o șmecherie să spui că mulțimea era pașnică, deoarece absența unei delimitări de cei violenți spune că și pașnicii erau de acord cu violențele împotriva jandarmilor) a fost împinsă în umbră. Cum s-a ajuns aici? Prin punerea în funcțiune a Unităților militare din presă. De la președintele României mă așteptam la o poziție echidistantă față de cele două părți în conflict, astfel încît să ceară să răspundă de violențe și instigatorii din presă, din partide, din Servicii și autorii din Piață, nu numai forțele de ordine și cei care au coordonat reprimarea.
Ca și în cazul Colectiv, președintele României s-a pronunțat deja la nici jumătate de oră de la spargerea Mitingului în favoarea uneia dintre părți, fără a aștepta o informare. Ipoteza cea mai apropiată de adevăr e cea că, la fel ca în cazul Colectiv, Klaus Iohannis avea deja scrisă intervenția, deoarece aceasta era un moment din Scenariu. O clipă mi-a trecut prin cap că Klaus Iohannis s-a trezit din beția de mitingist și și-a amintit că e președintele ambelor grupări în conflict. De aceea am avansat ipoteza unei intervenții cu adevărat prezidențiale.
În intervenția mea de la Cătălina Porumbel, avansam însă și a doua profeție, realist pesimistă, spuneam eu, și anume că președintele, uitînd că e Arbitrul vieții politice de la noi, va ține partea uneia dintre părți, trecînd sub tăcere responsabilitatea celeilalte.
Și a venit Mesajul ca să nu-i spunem Masajul către Națiune al lui Klaus Iohannis.
Față de cele spuse pînă acum Klaus Iohannis n-a adus nimic nou. Mai mult, au fost afirmate de la nivelul Administrației prezidențiale tezele susținute pînă acum de unitățile militare ale SRI și SIE din presă. Nu pentru că președintele le-ar fi repetat papagalicește, ci pentru că tezele au fost primite ca punctaj de susținut de unitățile militare din presă imediat după spargerea mitingului. Mesajul prezidențial a fost o confirmare la înalt nivel a Operațiunii de răstălmăcire a realității văzute de întreaga țară prin transmisiile în direct. Întreaga țară a văzut că provocările la adresa jandarmilor au început de la ora trei. Întreaga țară a văzut că toate gurile de foc ale unităților militare din presă au susținut, timp de o săptămînă înaintea mitingului, că va fi un moment revoluționar, prin care se va trece la un alt nivel:
De la o demonstrație pașnică la o demonstrație violentă, instrument anticonstituțional justificat prin dictatura lui Liviu Dragnea.
Cine a urmărit la televizor în transmisie directă protestul chiar de la ora trei a putut observa că nu era vorba de instigatori, ci de o întreagă atmosferă prielnică agresării jandarmilor. Fără să fi făcut nimic, jandarmii erau agresați, înjurați, insultați. Atmosfera de agresivitate față de jandarmi fusese pregătită de intervenții televizate în genul celei a lui Cozmin Gușă care spunea în direct la Realitatea tv cu o zi înainte de miting că demonstranților să nu le fie frică, deoarece „Jandarmeria e cea mai slabă armă din MAI”, continuînd cu atacurile la adresa Jandarmeriei: „Jandarmeria are o singura frică, cea legată de pozițiile lor”.
Ce făcuse Jandarmeria ca să stîrnească insulta plătitorului de taxe Cozmin Gușă cum se autointitulează în discurs patronul televiziunii care de ani întregi nu plătește taxe?
Ținuse o conferință de presă, în care, plecînd de la incitările anti-Jandarmerie din perioada premergătoare mitingului, declarațiilor care cereau participanților să fie violenți, să ia cu asalt Guvernul, atrăgeau atenția că mitingul trebuie să fie pașnic. Din ianuarie pînă acum în condițiile unor mitinguri pașnice chiar dacă ilegale, a ocupării carosabilului, a plimbării prin București, a privatizării spațiului public care e Piața Victoriei, Jandarmeria a dovedit o toleranță deseori dincolo de hotarele legale. Ce-o apucase cu o zi înainte de miting? Luase seamă la incitările la violență, la Revoluție lansate în spațiul public de lideri demonstrațiilor, incitări de care nici Realitatea tv, nici o altă unitate militară din presă nu s-a desolidarizat. În aceste condiții, normal era ca președintele să ceară o anchetă și în legătură cu incitatorii, cu mașinăria care a pregătit atmosfera de provocare a jandarmilor, în genul lui Cozmin Gușă. De unde și pînă unde știa patronul Realității că a doua zi se pune problema ca demonstranților să nu le fie frică de Jandarmerie cîtă vreme pînă acum Jandarmeria a dovedit o toleranță ieșită din comun față de manifestările de stradă? Ce motiv avea Jandarmeria ca brusc să devină violentă? Președintele nu numai că nu face asta, dar mai mult lansează ipoteza că violențele au fost regizate de Liviu Dragnea pentru a justifica reprimarea protestatarilor pașnici: „Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiția și lupta anticorupție și-au dorit o diversiune, pentru a construi o tensiune nejustificată și falsă în societate?”
Eu nu cred că Liviu Dragnea avea interesul să reprime mișcările de stradă. Au fost mișcări de stradă și mai dihai decît mitingul Diasporei, care judecînd după participare se anunța mult sub alte mitinguri de după decembrie 2016. Dar mai ales eu nu cred că Liviu Dragnea e în stare să orchestreze Operațiunea profesionistă care a fost provocarea jandarmilor. Să admitem însă că toți cei care îndemnau la Revoluție, la Să intrăm peste jandarmi! precum Denis Rifai, mai mult decît ziarista lui Cozmin Gușă, sînt agenți sub acoperire ai lui Liviu Dragnea. Să admitem că profesioniștii în provocări de o rară știință ale jandarmilor erau rezultatul unei Diversiuni puse la cale de Liviu Dragnea. Nu era normal ca șeful statului, cel care are informații de la SRI și SIE, să nu se rezume la o insinuare puturoasă și să ne dea mai multe amănunte? Da, era normal. Numai că luni seara n-a fost vorba de un Mesaj, ci de un Masaj. Ca mai toate intervențiile publice ale lui Klaus Iohannis din cei patru ani de mandat.