Rețeta electronică, un document pentru care EVZ a militat în campania „Medicul de gardă”, este insuficientă pentru a opri fraudele din sănătate, în lipsa cardului electronic de asigurat și a dosarului electronic.
„Până în luna februarie, se tipăriseră 6 milioane de carduri personalizate, iar ritmul era de 1,5 milioane de carduri pe lună. Din ce știu eu, cardurile se tipăresc în continuare”, potrivit fostului șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi.
Cardul ar trebui trimis asiguraților în toamnă
„Undeva în septembrie, ar trebui să avem distribuite toate cardurile, iar în ultima parte din 2014 ar trebui să folosim la nivel național, generalizat, cardul de sănătate. De la 1 ianuarie 2015, nu mai plătim niciun serviciu dacă nu s-a făcut dovada de asigurat prin intermediul cardului”, erau planurile fostului șef al CNAS. De asemenea, și dosarul electronic al pacienților a început să fie încărcat în sistemul informatic al asigurărilor, peste 100.000 de dosare fiind incluse într-o primă fază. „Termenul limită pentru ca platforma pentru încărcarea dosarului să fie gata era luna mai 2014. Medicii trebuie să poată să întroducă datele medicale ale pacienților, iar spitalele trebuie conectate la sistem”, ne-a mai spus fostul șef al CNAS.