Lumea în 2050: peste nouă miliarde de locuitori și riscul de a rămâne fără hrană

Lumea în 2050: peste nouă miliarde de locuitori și riscul de a rămâne fără hrană

Lumea ar putea să nu mai fie capabilă să-şi hrănească populaţia în anul 2050 dacă nu creşte productivitatea agricolă, arată un raport publicat de Global Harvest Initiative.

Potrivit acestui raport, cu o populaţie a lumii de cel puţin nouă miliarde de persoane în 2050, cererea pentru alimente va depăşi producţia dacă ritmul actual de producţie rămâne acelaşi.

„Ţările trebuie să dea prioritate agriculturii şi creşterii hranei în manieră sustenabilă. Dacă nu facem acest lucru am putea avea probleme mai repede, chiar din 2030”, a declarat directorul GHI, Margaret Zeigler, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, pe măsură ce populaţia va creşte din ce în ce mai multe persoane vor ajunge în clasa de mijloc ceea ce înseamnă că vor consuma mai multă carne şi produse lactate, ceea ce va pune noi presiuni asupra resurselor alimentare.

Directorul GHI a precizat că acesta este al cincilea an în care GHI realizează rapoarte privind productivitatea agricolă mondială însă acum este pentru prima dată când analiza a descoperit că producţia de hrană este o sursă de îngrijorare. Lipsa de acţiune ar îngreuna situaţia micilor fermieri şi a celor săraci care ar suferi de pe urma creşterii costurilor.

În plus, ar avea de suferit şi mediul prin reducerea nivelului apelor în condiţiile în care această resursă se va diminua din cauza suprapopulaţiei şi a utilizării crescute în agricultură. „De asemenea, vom vedea o creştere a emisiilor de metan provenite de la vite dacă nu vom învăţa să producem mai mult utilizând acelaşi sau mai puţine resurse”, a spus Zeigler.

Printre modalităţile prin care ar putea fi crescută productivitatea agricolă, Zeigler a enumerat organismele modificate genetic precum şi includerea mai multor femei în producţia agricolă, nu doar pentru a creşte producţia dar şi veniturile lor, care în unele ţări precum India sunt foarte mici.

De asemenea, este nevoie de investiţii mai mari în cercetarea şi dezvoltarea agricolă precum şi tehnologii care sunt adecvate fermierilor dintr-o anumită zonă.