Lucian Bode a inaugurat o cazarmă a Jandarmeriei, cu igrasia de rigoare. Lucrările au costat peste trei milioane de euro

Lucian Bode a inaugurat o cazarmă a Jandarmeriei, cu igrasia de rigoare. Lucrările au costat peste trei milioane de euroSursa. EVZ

Lucian Bode a participat luni la Cluj Napoca, la inaugurarea noului sediu al Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

De fapt, noul sediu a fost o cazarmă a soldaților din fostul imperiu austro-ungar, construită la 1885, și modernizată în uiltimii șase ani. Valoarea lucrărilor de modernizare au costat 15 milioane de lei, adică peste trei milioane de euro.

Prezent la ceremonia de inaugurare a sediului modernizat a Jandarmeriei, Lucian Bode nu a scăpat prilejul de a se lăuda cu eforturile pe care le face pentru modernizarea clădirilor în care funcționează Jandarmeria Română.

"Vreau să privim finalizarea acestui proiect într-un context mai larg, cel al procesului de modernizare din cadrul MAI. În urmă cu mai puţin de o lună, Unitatea specială 72 de jandarmi de la Cernavodă se muta într-un sediu nou. Investiţia de la Cluj, susţinută din fonduri bugetare, a fost demarată în anul 2015, valoarea iniţială fiind de 17,3 milioane de lei. Valoarea finală, după efectuarea recepţiei, este de 15,1 milioane de lei. Aşadar, am reuşit să facem o economie de 2,2 milioane de lei", a spus Lucian Bode.

Igrasia la loc de cinste

Deși vorbim de o clădire modernizată, care ar trebui să corespundă din punct de vedere al normelor în construcție, pe pereți se pot vedea pete mari de igrasie.

Oficialii Jandarmeriei Cluj au interzis jurnaliștilor să viziteze clădirea, acest privilegiu fiind permis doar oficialităților. Cu toate acestea, pe scurtul drum spre sala de ședințe, unde a avut loc conferința de presă, reporterul EvZ a putut fotografia un perete unde exista o pată mare de igrasie peste care a fost dat, rapid, un strat de glet.

”De asemenea, apreciez eforturile făcute de Jandarmeria Română împreună cu colegii din minister, demersuri prin care au reuşit să atragă finanţări nerambursabile în valoare de 7 milioane de euro, demarând astfel activităţi de modernizare pentru alte opt unităţi. Aşadar, vorbim despre 9,4 milioane de euro investiţi în 15 unităţi ale Jandarmeriei Române în această perioadă. În plus, alte 26 de clădiri aflate într-o stare de degradare avansată vor fi modernizate sau reconstruite prin intermediul unei finanţări pe care o accesăm din partea Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Valoarea totală a lucrărilor pentru cele 26 de clădiri este de peste 40 de milioane de euro", a mai spus ministrul Bode

 

Ne puteți urmări și pe Google News