Luca Caragiale, între Cella Delavrancea și Panait Istrati. Sursa foto: Wikipedia
Din cuprinsul articolului
Luchi - un Caragiale uitat. Soarta a fost să fie fiul preferat al dramaturgului, dar faima să aparțină lui Mateiu, fiul născut dintr-o relație pasageră.
Luchi Caragiale a rămas pe undeva prin analele literaturii române fără însă a fi recunoscut asemeni fratelui său vitreg.
Luchi - un fiu dorit și preferat
În 7 ianuarie 1889, Caragiale se căsătorește cu fiica arhitectului florentin Gaetano Burelly pe numele ei Alexandra Burelly. Va avea cu ea patru copii, trei fiice și un băiat. Primele două copile, Ioana și Agatha au murit din cauza tusei convulsive în fragedă copilărie. La 3 iulie 1893, i se naște un fiu, Luca, pe care dramaturgul îl va alinta Luchi. În 1894, se naște Ecaterina (Tuski, Kothinka), ultima fiică a cuplului Caragiale-Burelly.
Luchi e atras de socialism, iar muza literaturii nu-l are în grațiile sale
Luchi Caragiale studiază în privat. Unul din profesori i-a fost poetul Panait Cerna. Bonă le-a fost lui și Ecaterinei chiar legendara poetă stabilită ulterior la Craiova, Elena Farago.
Familia Caragiale suferă o dramă când marele Caragiale decedează subit la 9 iunie 1912. Luchi avea 19 ani, Ecaterina avea 18 ani, Mateiu avea 27 de ani. Alexandrina Burelly și copiii săi revin în țară în 1915.
Destinul este potrivnic lui Luchi. Tatăl lui a fost bun prieten cu socialistul Constantin Dobrogeanu Gherea. Teoreticianul socialist avea doi fii, pe Alexandru (Sașa) și Ioan. Atins și el de socialism, Luchi se căsătorește cu Fany, fiica lui Sașa, cel care va pieri executat la Moscova din ordinul lui Stalin în 1937.
Colaboraționismul cu Puterile Centrale și sfârșitul prematur
Luchi se simte însă atras de conservatorism, deoarece conservatorii erau partid parlamentar. Ca și Mateiu, probabil inspirat de acesta, Luchi e atras de Puterile Centrale, iar după 6 decembrie 1916, când Bucureștiul e ocupat de Puterile Centrale, Luchi lucrează la Ministerul de Interne, ca șef de cabinet al Ministrului Culturii, Virgil Arion, din octombrie 1917.
A fost acuzat că l-ar înfruntat pe Alexandru Tzigara Samurcaș (se zvonea că a fost copilul din flori al lui Carol I), Prefect al Poliției, cerând pază germamă pentru un eveniment cultural în loc să accepte paza sergenților Poliției Române.
Era prea mic să suporte consecințele colaboraționismului său după 1918. Tânărul se va dedica scrisului, va scrie alături de unchiul soției sale, romanul Nevinovățiile viclene care a apărut în Viața Românească în foileton, în 1920. El lucrează intens la publicarea unui volum de poezii. Tradusese poeziile lui Edgar Allan Poe și Francois Villon.
El a mai scris și un articol, despre tatăl său, o capodoperă memorialistică, Amintiri despre Caragiale, apărut în Ideea Europeană.
Volumul lui trebuia să se numească Jocul Oglinzilor. Din păcate, din cauze complet necunoscute, Luchi a decedat la 7 iunie 1921, la aproape 28 de ani. Probabil să fi moștenit afecțiunea cardiacă a tatălui său.
