Editura Evenimentul si Capital

Operaţiunea de salvare din Sydney a luat sfârșit, după ce polițiștii au intrat în forță în cafenea. Două persoane au MURIT și alte cinci au fost RĂNITE | VIDEO FOTO

Man Haron Monis (foto: bbc.co.uk)
Autor: | | 41 Comentarii | 5367 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Un bărbat înarmat a luat, astăzi, mai mulți ostatici într-o cafenea din Sidney, Australia, arborând la fereastră un steag negru, inscripționat în limba arabă, ce pare asemănător drapelului fluturat de gruparea teroristă Statul Islamic. Până în prezent, cinci persoane au reușit să iasă din cafenea, iar o echipă de negociatori ai poliției se află în legătură cu atacatorul. Ostaticii se află în interiorul cafenelei de mai bine de 12 ore, între timp la Sidney fiind deja noapte.

UPDATE ora 19.20: Potrivit unei surse citate de CNN, autorul luării de ostatici a fost ucis. El purta o vestă neagră, iar autoritățile au verificat să nu fie vorba despre explozibili. Nu există, deocamdată, informații legate de faptul că ar fi găsit sau nu o bombă.

UPDATE ora 17.45: Poliția a anunțat pe Twitter că asediul a luat sfârșit.

Două persoane au murit și trei sunt răniți în stare gravă, transmite ABC. Nu se știe deocamdată, dacă atacatorul este mort sau rănit și daca printre victime se numără și polițiști.

UPDATE ora 17.20: Potrivit posturilor de televiziune internaționale, polițiștii ar fi intrat în forță în cafeneaua unde erau ținute ostatice cel puțin 15 persoane.

Cel puțin două persoane au fost rănite, transmite ABC. O ambulanță a sosit la fața locului, paramedicii acordând asistență medicală de urgență victimelor.

UPDATE ora 17.15: Cel puțin încă cinci ostatici au reușit să scape din interiorul cafenelei, pe lângă cei cinci de dimineață, scrie BBC News. În zonă s-a auzit un bubuit puternic, care ar putea fi cauzat de o explozie, precum și mai multe focuri de armă, precizează sursa citată.

UPDATE ora 16.25: Polițiștii au declarat că bărbatul care a luat ostatici se numește Man Haron Monis, un cleric iranian, care a primit azil în Australia.

Man Haron Monis este momentan eliberat pe cauțiune pentru infracțiuni cu violență și are o condamnare pentru că a trimis scrisori ofensatoare familiilor soldaților australieni decedați, scrie BBC News.

Man Haron Monis se autoproclamă ca „un lider spiritual”, care declara că se ocupă cu „magia neagră” în Sydney, în urmă cu un deceniu, scrie Sydney Morning Herald.

Situația de criză

Şeful poliției, comisarul Andrew Scipione a declarat că situația de criză poate continua până mâine dimineață, autoritățile nedorind să provoace o escaladare, principala preocupare fiind asigurarea integrității ostaticilor. Poliția a făcut un cordon armat în jurul cafenelei.

Pe de altă parte, companiile care au sediul în zona financiară din Sidney, în imediata apropiere a pieței Martin Place, au fost rugate să-și lase angajații să lucreze marți de acasă.

Televiziunile din Australia au publicat o captură video în care ar apărea bărbatul care a luat ostatici în cafeneaua Lindt, din Sidney. Potrivit ABC News Australia, citată de BBC, poliția din New South Wales ar cunoaște identitatea acestuia.

Șeful Poliției din New South Wales, Andrew Scipione, a declarat, într-o conferință de presă, că nu poate confirma numărul și identitatea ostaticilor, principalul țel al forțelor de ordine fiind, în acest moment, dezamorsarea situației și eliberarea acestora.

"Dacă sunt persoane care i-au legătura cu ostaticii, îi rog să le transmită asigurările noastre că echipa de negociatori păstrează legătura cu atacatorul și încearcă rezolvarea situației. Din informațiile pe care le avem până acum, se pare că nimeni nu a fost rănit", a precizat comisarul Scipione.

Pe de altă parte, jurnaliștii prezenți în zonă relatează că luminile din cafenea au fost stinse, iar înainte ostaticii puteau fi văzuți, cu fețele spre fereastră, și mâinile ridicate în aer.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 23:15 Ponta PUNE PAIE PE FOC, în scandalul din PSD! MANEVRA ODIOASĂ pe care o planuiește, dacă Dragnea va fi DEMIS 21:56 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 21:29 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 21:19 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 21:10 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 19:56 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 19:46 DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem” 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 18:13 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 18:08 STĂNESCU nu-l mai SUPORTĂ pe DRAGNEA. Mesaj AGRESIV de ULTIMĂ ORĂ 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD

Articole salvate