Lovitură de teatru la ICCJ în dosarul lui Vâlcov: Instanța supremă vrea să sesizeze CJUE

Lovitură de teatru la ICCJ în dosarul lui Vâlcov: Instanța supremă vrea să sesizeze CJUE

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) vrea să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a interpreta ultima decizie a Curții Constituționale privind completurile specializate. Decizia a fost luată din oficiu în instanță în dosarul lui Darius Vâlcov.

Un complet de 5 judecători de la ICCJ care a luat în discuție, marți, dosarul lui Darius Vâlcov – cel în care acesta a fost condamnat pe fond la 8 ani de închisoare cu executare – a anunțat că, în majoritate, Curtea a deciz să pună în discuția părților sesizarea CJUE.

Obiectul sesizării constă într-un set de întrebări pentru magistrații europeni, legate, în esență, de faptul că decizia CCR nr. 417/2019 ar intra în contradicție cu mai multe prevederi din legislația UE și din tratatele pe care România le-a semnat la aderare.

dav

Pe de altă parte, avocații din dosarul lui Darius Vâlcov au invocat decizia CCR privind nelegalitatea constituirii completurilor de la ICCJ ca motiv de nulitate absolută.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procesul s-a amânat joi, când sesizarea CJUE pusă în discuție din oficiu de ICCJ va fi dezbătută.

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Potrivit deciziei instanţei, Vâlcov a primit 4 ani pentru trafic de influenţă, 6 ani pentru spălare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor, rezultând astfel o condamnare finală de 8 ani.

Totodată, se confiscă de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind menţinut sechestrul asigurător dispus de procurorii DNA.

În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.

De asemenea, Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit 3 ani şi 6 luni cu executare. Decizia nu este definitivă.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor