Londra: O educatoare de grădiniță ÎNJUNGHIATĂ de trei fete care strigau „Allah, Allah!”
- Radu Pădure
- 7 iunie 2017, 20:48
O educatoare de la o grădiniță de copii din Londra a fost atacată miercuri dimineață de „trei fete asiatice”, în timp ce se ducea la slujbă.
Karrien Stevens, care conduce o creșă și o grădiniță din capitala Marii Britanii, a fost doborâtă la pământ de trei tinere îmbrăcate în negru și tăiată la nivelul brațului.
Femeia a primit îngrijiri de la paramedici, apoi a fost internată la spital, pentru plăgi care nu îi pun viața în pericol, scrie presa britanică.
Press Association scrie că cele „trei fete asiatice” (probabil pakistaneze) strigau „Allah, Allah!”
Poliția Metropolitană a confirmat că încă le caută pe cele trei tinere.
Atacul are loc la numai câteva zile după ce sâmbătă seara, pe London Bridge a avut loc un atentat în care au fost ucise șapte persoane, alte câteva zeci fiind rănite.
Primarul musulman Sadiq Khan declara atunci că „Londra este printre cele mai sigure orașe din lume” și că „cetățenii ei nu trebuie să fie îngrijorați”.