În locul lui Iuda | SFÂNTUL ZILEI

În locul lui Iuda | SFÂNTUL ZILEI

Matia a fost ales, prin tragere la sorți, în locul lui Iuda Iscarioteanul, pentru a completa numărul celor 12 apostoli. Născut la Betleem, el a studiat Legea cu Dreptul Simeon, cel care L-a primit pe Iisus în brațele sale la Biserică.

A propovăduit Evanghelia în Iudeea, Macedonia și Etiopia. Unele izvoare afirmă că Matia ar fi primit cununa muceniciei în Etiopia. Altele susțin că, adus la templu, pentru a răspunde acuzațiilor că propovăduiește un prooroc fals, Matia refuză să se lepede de Hristos și este bătut cu pietre până la moarte. Pentru a nu fi acuzați de romani, iudeii i-au tăiat Sfântului Matia capul cu securea, pedeapsă care se aplica acelora care se ridicau împotriva Cezarului.

Ne puteți urmări și pe Google News