CFR Cluj, liderul Ligii I, a început să dea semne de oboseală, ardelenii bifând la Piatra-Neamţ a patra deplasare consecutivă fără victorie.
CFR Cluj, liderul Ligii I la fotbal, nu a reuşit decât o remiză, 0-0, sâmbătă la Piatra-Neamţ, cu Ceahlăul, pierzând două puncte importante în lupta pentru titlu. În ciuda faptului că jocul echipei e departe de demonstraţiile de forţă din toamnă, oficialii grupării din cartierul Gruia încearcă să-şi ascundă îngrijorarea. Statistica este însă necruţătoare cu ardelenii, care din ultimele patru deplasări s-au întors cu doar două puncte, semn că „locomotiva“ CFR a cam rămas fără cărbuni şi simte în ceafă răsuflarea urmăritoarelor. Mureşan: „Nici Real Madrid nu merge ceas“ „Dacă luăm zece puncte în următoarele patru etape, mă declar mulţumit“, mărturisea Andone înaintea plecării spre Piatra-Neamţ. După remiza din Moldova, cele două puncte diferenţă din calculele tehnicianului au trecut la capitolul pierderi. „Chiar şi după meciul cu Ceahlăul, suntem în grafic. Încă mai putem face zece puncte, aşa cum vrea Ando“, a spus ieri Iuliu Mureşan, preşedintele ardelenilor. Şeful de la CFR refuză să recunoască faptul că traseul liderului nu mai este cel din toamnă şi dă exemplul altor campionate. „Nici Real Madrid nu merge ceas. Şi nici Bayern München“, susţine medicul din fruntea grupării ardelene. Doar două puncte în ultimele patru deplasări După şapte victorii consecutive în meciurile din deplasare, pentru liderul CFR au urmat patru meciuri din care au adunat doar două puncte. Ardelenii au pierdut la Timişoara şi în Ghencea, şi au remizat la Bistriţa şi la Piatra-Neamţ.
„În Ghencea nu se pune. Acolo poate pierde orice echipă. La fel şi la Timişoara“, a spus Mureşan despre meciurile de „şase puncte“ cu Steaua şi Poli. „La Timişoara şi în Ghencea am pierdut nemeritat. Iar punctele de la Bistriţa şi Piatra-Neamţ le-am luat, nu le-am dat“, comentează şi Ioan Andone.
„E bine ca astfel de statistici să apară în ziare, pentru că sunt sigur că îl bucură pe Gigi Becali“, a adăugat Mureşan, care a continuat: „Noi ne vom bucura la final. Campionatul este o cursă de anduranţă, de acumulare de puncte“. „Ne lipseşte grupul“ În ciuda declaraţiilor optimiste ale oficialilor clujeni, presiunea la care este supusă gruparea ardeleană în această primăvară este una imensă. Pentru prima oară în acest sezon, Andone a recunoscut că la echipa sa există probleme: „Faţă de toamna trecută ne lipsesc prospeţimea, agresivitatea şi grupul. Nu cred în automulţumirea jucătorilor. Toamna trecută am câştigat şapte meciuri consecutiv în deplasare, de aceea spun că ne lipseşte grupul“. DEZAMĂGIRI Hirschfeld, Dorsin şi cultura nordică Ioan Andone a anunţat după partida de la Piatra-Neamţ că, la meciurile care vor urma, va opera modificări în echipă. Deşi are la dispoziţie cel mai numeros lot dintre toate competitoarele Ligii I, tehnicianul ardelenilor a apelat aproape mereu la acelaşi nucleu de jucători. „Ando“ a acceptat titularizarea canadianului Lars Hirschfeld şi a suedezului Mikael Dorsin doar datorită cărţilor de vizită ale celor doi. Aduşi cu tam-tam, foştii jucători de la Rosenborg au dezamăgit foarte repede. „Sunt fotbalişti de mare valoare. Veţi vedea! Cultura suedeză nu se poate compara însă cu cea de la noi. Noi suntem latini, ei sunt altfel. Au nevoie de o perioadă de acomodare“, le-a luat apărarea celor doi Iuliu Mureşan. „Vine rândul fiecăruia“, afirmă, împăciuitor, Andone. Dacă Hirschfeld va rămâne în continuare pe banca de rezerve, Dorsin va fi titular etapa viitoare, acasă, cu Farul. Suedezul, care a dezamăgit şi la Piatra-Neamţ, profită de suspendarea lui Panin.
LIGA I CEAHLĂUL - CFR CLUJ . . . . . . 0-0 CEAHLĂUL: G. Savu 5 - Nohai 7, B. Fernandes 7, Forminte 7, Viţelaru 7 - M. Croitoru 5, Omoduemuke 6, Cebotaru 6, Cristocea 5 (80, M. Oprea) - Ruşmir 5 (90Σ1, Magalhaes), Gmamdia 6 (78, R. Roicaru). Antrenor: Viorel Hizo. CFR CLUJ: N. Claro 6 - Tony 6, Cadu 6, De Sousa 5, Panin 5 (63, Dorsin 4) - Leao 5 (79, Ruiz), Dani 5 - Trică 5, Culio 5, Dubarbier 5 (87, Manuel Jose) - Fabbiani 5. Antrenor: Ioan Andone Stadion: „Ceahlăul“; Spectatori: 6.000; Arbitri: A. Bogaciu 5 - Ad. Vidan 6, M. Savaniu 6
Cititi si: Dinamo, la Urgenţă Rapidul înaintează cu frâna trasă Şchiopi cu pretenţii europene