Liviu Dragnea vrea Comisia de cod electoral. Îl propune pe Gabriel Vlase

Liviu Dragnea vrea Comisia de cod electoral. Îl propune pe Gabriel Vlase

PSD va prelua şefia Comisiei parlamentare pentru elaborarea legilor electorale, iar pentru funcţia de preşedinte va fi propus Gabriel Vlase, a anunţat astăzi Liviu Dragnea.

"Am avut o discuţie cu colegii mei din PSD despre legea privind votul românilor din Diaspora. S-a întârziat nepermis de mult, nu am reuşit să înţelegem care este este jocul PNL, au renunţat la preşedinţia acestei comisii pe care le-am oferit-o tot în ideea de a avea un dialog politic structurat şi o colaborare bună. Au şi transmis că nu vor să nominalizeze pe cineva la preşedinţia acestei comisii, asta înseamnă că probabil nu mai vor să fie adoptată legea. O să ne asumăm noi preşedinţia acestei comisii, îl vom nominaliza pe Gabriel Vlase să fie preşedinte", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că le-a cerut colegilor ca marţi să se reunească Birourile permanente ale Parlamentului şi să aprobe procedurile necesare, dar şi să convoace plenul comun pentru a stabili noua componenţă a comisiei şi conducerea acesteia.

"La începutul săptămânii viitoare, cel mai târziu, colegii noştri sunt mandataţi să vină cu forma finală a legii pe care să o dezbatem şi să fie adoptată în regim de urgenţă", a menţionat Dragnea.