LIGA I. Dinamo - ASA Târgu Mureș, scor 1-1. „Câinii” au călcat strâmb în „Groapă”
- Andrei Călin
- 10 august 2014, 00:13
Dinamo a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a 3-a a Ligii I, cu ASA Târgu Mureș, scor 1-1, după ce, în primele două etape, „roș-albii” obținuseră două victorii.
Dinamo nu reușit să bifeze și cel de-al treilea succes consecutiv în campionat, după victoriile obținute în primele două etape ale Ligii I (4-0 cu Oțelul Galați și 3-2 cu Universitatea Cluj). Echipa din Ștefan cel Mare a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania celor de la ASA Târgu Mureș, scor 1-1. Oaspeții au deschis scorul prin Mureșan, în minutul 9, iar gazdele au egalat prin Filip (45). În minutul 29, Cătălin Samoilă, portarul ardelenilor, a apărat un penalty executat de N'Doye. În minutul 63, senegalezul, fost jucător al celor de la Dinamo, a fost eliminat.
„Indiferent că nu am obţinut un rezultat favorabil, eu sunt mulţumit atunci când mă uit în ochii jucătorilor şi văd că şi-au dorit mai mult. Azi, acest rezultat se datorează şi adversarului. Au jucători cu foarte multe minute în prima ligă, e o echipă puternică, dar chiar dacă am plecat de la 0-1, după acea lovitură liberă am avut posibilitatea să câştigăm partida. Sunt şi momente mai triste, pentru că eram pe un drum bun”, a declarat Flavius Stoican, tehnicianul „câinilor”.