Liga Europa: Marica şi Săpunaru, decisivi pentru echipele lor

Liga Europa: Marica şi Săpunaru, decisivi pentru echipele lor

Ciprian Marica şi Daniel Niculae, doi dintre jucătorii echipei naţionale a României, au avut evoluţii entuziasmante aseară în etapa a treia a Europa League.

Folosit titular de Jens Keller, noul antrenor al echipei VfB Stuttgart, Marica a marcat unicul gol al derbyului Grupei H, VfB - Getafe 1-0. Marica a punctat în minutul 29 al meciului. În minutul 66, Ciprian Marica i-a lăsat locul rusului Pavel Pogrebniak. După trei meciuri disputate în Grupa H a Europa League, VfB Stuttgart are punctaj maxim. Porto a terminat în 9 oameni

Un alt internaţional român, Cristian Săpunaru, a fost integralist la FC Porto în victoria "dragonilor" la Istanbul, 3-1 cu Beşiktaş. Românul a fost printre cei mai buni oameni ai lui Porto. Pentru FC Porto au marcat columbianul Radamel Falcao (26) şi brazilianul Hulk (59 şi 77), în timp ce pentru gazde a punctat Bobô (90+2). Porto a terminat meciul în doar 9 oameni. Arbitrul spaniol Carlos Clos Gómez i-a eliminat pe Maicon (43) şi Fernando (88).

Ne puteți urmări și pe Google News