Din punctul de vedere al axei solidarităţii, Turcia continuă să-şi arate forţa şi influenţa atât în teren cât şi la masa negocierilor prin intensificarea contactelor bilaterale şi regionale. În zilele următoare, contactele cu ţările membre UE se vor înmulţi. De asemenea, se aşteaptă ca, în curând, lideri de rang înalt ai UE, printre care şi preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel să viziteze Turcia. Reînnoirea acordului privind migraţia, actualizarea Uniunii Vamale, transpunerea în practică a liberalizării vizelor, propunerea Turciei privind organizarea unei conferinţe cu tema Mediterana de Est şi deschiderea unor noi capitole de negociere sunt subiectele ce se vor a fi abordate la aceste întâlniri.

 Foia de parcurs

 Activitatea privind pregătirea foii de parcurs care va stabili paşii concreţi ce vor fi făcuţi în relaţiile dintre Turcia şi Uniunea Europeană, decizie adoptată cu ocazia vizitei de luna trecută a ministrului de externe Mevlüt Çavuşoğlu la Bruxelles, continuă. Surse diplomatice au declarat că “Se discută despre ce paşi trebuie făcuţi şi în acelaşi timp continuă şi dialogul la celelalte niveluri. Există o abordare mult mai pozitivă.”

 Contactele continuă

 Discuţiile prin videoconferinţă dintre cancelarul Germaniei Angela Merkel – Germania fiind una dintre ţările-cheie în diplomaţia europeană – şi preşedintele Recep Tayyip Erdoğan au loc în mod regulat. La ultima întâlnire, alaltăieri, dintre cei doi lideri s-a putut constata atmosfera pozitivă în care s-au desfăşurat discuţiile. Iar în cadrul întâlnirii dintre Erdoğan şi Macron, Erdoğan a transmis mesaje pozitive privind normalizarea relaţiilor.

 Cinci capitole critice

 Această atmosferă pozitivă a apărut după summit-ul UE din luna decembrie. Turcia, precizând că şi-a îndeplinit angajamentele asumate anterior faţă de UE, a declarat că aşteaptă acelaşi lucru şi din partea Uniunii Europene. Astfel, Turcia face referire la liberalizarea vizelor de către Uniunea Europeană, decizie prevăzută în acordul privind migraţia, şi la modernizarea Uniunii Vamale. Pe lângă subiecte precum reînnoirea acordului asupra migraţiei, actualizarea Uniunii Vamale, transpunerea în practică a liberalizării vizelor, deschiderea unor noi capitole de negociere, în cadrul întâlnirilor importante se va propune organizarea de către Turcia a unei conferinţe cu tema Mediterana de Est.