Adevăruri pe care fostul lider PSD, Ion Stan, urma să le spună. Cine l-a îngropat, de fapt

Adevăruri pe care fostul lider PSD, Ion Stan, urma să le spună. Cine l-a îngropat, de fapt

Fostul președinte al PSD Dâmbovița, Ion Stan, a murit cu 11 zile înainte să împlinească 63 de ani. Era la mare cu soția lui, când i s-a făcut subit rău. A fost transportat de urgență la spitalul din Constanța, dar medicii nu l-au putut salva. El suferea de diabet și avea grave probleme cardiace. Stresul la care a fost supus în ultimii ani plus anul petrecut în închisoare, trădarea pe care nu a putut-o ierta și sentimentele de furie și neputință i-au fost în cele din urmă fatale.

Puțini știu, dar după o lungă perioadă de izolare, Ion Stan dorea să se întoarcă în politică. A refuzat dialogul cu presa mult timp. Voia să fie lăsat în pace, să-și revină. „Avea probleme de sănătate, dar în ultima perioadă se simțea mai bine și parcă-și recăpătase entuziasmul. Voia să revină în primplan pentru că mai avea multe de spus. Și chiar era pregătit să vorbească”, ne-a relatat unul dintre apropiații fostului lider PSD, care nici acum nu poate accepta că cel care i-a fost mentor atâta timp a murit.

Scos din joc de cel pe care l-a crescut

Ion Stan a fost a fost preşedinte, vicepreşedinte şi secretar al comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI şi preşedinte al PSD Dâmboviţa timp de aproape 14 ani. Acesta era considerat un apropiat al serviciilor de informații și un adevărat depozitar al secretelor. De altfel, mare parte dintre liderii partidelor din acest județ, fie că proveneau din zona dreaptă a eșicherului politic, fie că din cea stângă, au fost/ sunt conectați cu serviciile de informații.

„La un moment dat o luase razna, razna de la atâta putere. Avea multă putere pentru că știa foarte multe lucruri și credea că se poate pune cu toată lumea. Tot spunea despre puterea de la București. Trebuia scos din joc pentru că vorbea prea mult, devenise un adevărat pericol. Și l-au scos. L-au scos cu ajutorul celui pe care chiar el l-a adus în partid și l-a crescut, Țuțuianu. Nu l-a putut ierta niciodată. Asta l-a măcinat mult de tot. I-au luat tot. Și când l-au pus pe Țuțuianu și șef la Comisia SRI a fost prea mult. Am crezut că nu-și mai revine”, ne-a dezvăluit un membru vechi al PSD Dâmbovița.

Condamnat pentru trafic de influență

În ianuarie 2016, Ion Stan a fost condamnat definitiv, de ÎCCJ, la doi ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, după un lung proces. A fost acuzat că ar fi primit bani în campania electorală din 2012 de la oameni de afaceri în schimbul înlesnirii câştigării unor contracte cu statul. „Ei aveau nevoie de ceva ca să-l scoată definitiv din politică, să-i închidă odată gura pentru că nu se mai oprea și era greu să-l prinzi pe Stan cu ceva pentru că erau prea multe conexiuni periculoase în joc. Și atunci l-au folosit pe Țuțuianu, care a dat informații despre el și declarații împotriva lui, sub identitate protejată. Stan a știut și asta l-a îmbolnăvit. Trădarea, furia… nu a putut să-și mai revină. Era desfigurat de-a dreptul când a aflat tot jocul. Drept răsplată că l-a îngropat pe Stan, Țuțuianu a primit rolul lui. Eh și asta l-a ucis. Pentru că el l-a adus în partid, era omul lui de încredere. Trădarea l-a durut mai mult decât închisoarea. Nu mai dormea nopțile, nu mai mânca. I-a cedat inima, diabetul l-a măcinat… totul de la furie și durere”, ne-a povestit un alt membru PSD Dâmbovița, apropiat de Ion Stan.

 

Secrete, mister și morți

Adrian Țuțuianu este astăzi președintele PSD Dâmbovița. Colegi de-ai acestuia ne-au relatat că acesta ar fi colaborat cu Securitatea, când avea 24 de an, dar în arhiva CNSAS nu există totuși dosar pe numele său. Despre aventurile lui circulă, însă multe povești în județul Dâmbovița. „Țuțuianu s-a descurcat greu în facultate. N-a excelat la nicio materie și abia abia a reușit să termine. Nu a reușit să intre în Barou atunci și a ajuns jurist la Primărie cu ajutorul unor băieți deștepți, care știau că va veni ziua când vor avea nevoie de el. Și au venit mai multe zile, în care Țuțuianu și-a dus rolul până la final. Acum i se apropie și lui finalul. Alt tinerel vine din urmă“, ne-a relatat un membru vechi al PSD, fără să dorească să precizeze cine este tinerelul la care face referire.

„Soldatul, protagonistul unei relații sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia „să nu mai fie găsit”. Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE și a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat și prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzațiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului”, spunea Ion Stan pe 13 iunie 2012, despre cazul Teo Peter.

Oficial, cântărețul a fost lovit de o mașină condusă de Christopher Van Goethem, soldat american de la Ambasada SUA din București aflat în stare de ebrietate. Extrădat în SUA, soldatul a fost găsit nevinovat. În documentele Wikileaks, Ambasadorul SUA este înregistrat spunând că Van Goethem nu va „executa nicio zi de închisoare în România”. Acesta a fost doar începutul sfârșitului lui Ion Stan…

Ion Stan avea mulți dușmani

Fostul premier al României vine cu acuzații grave după moartea fostului său coleg de partid, Ion Stan. Adrian Năstase (foto) susține că Ion Stan ar fi fost scos din politică după ce i-ar fi fost fabricat un dosar fals. „Am aflat, cu multă tristețe, că a murit Ion Stan. A fost, o lungă perioadă de timp, președinte al organizației PSD din Dâmbovița. A avut mai multe mandate de parlamentar. A condus, cu fermitate, Comisia de control SRI. A avut, în acea perioadă, diverse conflicte, la centru sau locale. Pentru a fi scos din politică a fost acuzat, nedrept, de finanțare ilegală a campaniei electorale și a fost condamnat la doi ani de închisoare. Dezamăgit, s-a retras din viața publică. Ar fi împlinit peste câteva zile 63 de ani. Avea mult curaj în susținerea opiniilor. Din acest motiv avea și mulți dușmani. Eu l-am considerat întotdeauna nu doar un coleg, ci și un prieten”. (Cora Muntean)

 

Ne puteți urmări și pe Google News