Un lider PSD face ACUZAŢII extrem de GRAVE la adresa lui PONTA. Este vorba de Adrian NĂSTASE
- Gabriel Valentin
- 7 ianuarie 2019, 09:24
Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD şi un apropiat al lui Adrian Năstase, a declarat că prima arestare a fostului lider al PSD a fost posibilă cu acordul lui Victor Ponta, premierului în funcție la acel moment.
„La Năstase lucrurile au pornit din interiorul partidului. Sunt convins că Victor Ponta a permis pur și simplu arestarea lui Năstase. Dacă eram primul ministru al României și președintele PSD, Băsescu și clica lui nu l-ar fi arestat niciodată pe Năstase, nici dacă dărâmau Carpații. Știam ce am de făcut când știi că lui Năstase i se întocmesc dosare false, când îi este umilită familia, avocații și toți cei apropiați.”, a declarat Codrin Ștefănescu, într-un interviu acordat jurnalistului Victor Ciutacu,scrie stiripesurse.ro.
Pe 6 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul "Zambaccian".
De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calității", din care a efectuat opt luni de detenție, fiind eliberat condiționat.
Prin contopirea celor două pedepse și dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiționată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.
În dosarul "Zambaccian", Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul șef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002 — 2004, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China și contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu și București.
În dosarul "Trofeul calității", Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ''influența sau autoritatea funcției de președinte al unui partid'' pentru organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calității în construcții" cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la care urma să participe.