Liberalii se ridică împotriva lui Orban: „Am nemulțumiri. Va fi o remaniere!”
- Ionel Sclavone
- 24 mai 2020, 17:11
Remanierea guvernamentală este un subiect fierbinte în PNL, chiar dacă președintelui partidului, Ludovic Orban, nu-i convine. Din ce în ce mai multe voci liberale susțin că este nevoie de o analiză a activității miniștrilor, la șase luni de la preluarea guvernării, și de schimbări acolo unde lucrurile șchioapătă. Cu atât mai mult, susțin aceștia, cu cât alegerile locale și parlamentare se apropie.
Liderii PNL îl contrazic pe premierul Ludovic Orban, care susține că echipa sa guvernamentală nu va fi remaniată în perioada următoare. Chiar dacă Orban a caracterizat informațiile apărute, pe această temă, drept „fake news” ori minciuni gogonate, colegii săi de partid îl contrazic.
De această dată a venit rândul lui Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, omul care, cel puțin teoretic, ar trebui să știe tot ce mișcă în partid.
Într-un interviu acordat unei publicații locale, secretarul general al PNL a declarat că sigur va fi o remaniere guvernamentală, în luna iunie și că tema va fi repusă pe tapet în următoarele ședințe ale Biroului Permanent Național, când se va face analiza guvernării la șase luni.
„Am câteva nemulțumiri legate de câțiva ministri sau de felul în care ei au comunicat în această perioadă de criză. Au fost anumite bâlbe, anumite inadvertențe în comunicarea publică, însă aceste discuții le vom purta în interiorul Biroului Permanent Național și vom vedea dacă după aceste discuții vom concluziona și va fi chiar o remaniere în Guvernul României”, a declarat Sighiartău pentru stiridebistrita.ro.
Declarația sa vine la scurt timp după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că nu se oune problema remanierii și că este foarte mulțumit de activitatea miniștrilor din echipa sa. Mai mult, el a acuzat de dezinformare site-urile de știri care au publicat informații despre acest subiect.
„Nu există nicio discuţie în ceea ce priveşte remanierea guvernamentală. Toţi miniştrii pe care îi conduc sunt implicaţi la maximum în eforturile pe care le facem pentru a lupta împotriva epidemiei şi pentru a repune în mişcare economia”, a declarat premierul la RomaniaTV.
Pe lista miniștrilor care ar urma să părăsească guvernul, în cazul unei remanieri, s-ar afla Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, Monica Anisie, ministrul Educației, Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării și Violeta Alexandru, ministrul Muncii, așa cum a arătat Evenimentul Zilei.