LEUL, din nou sub presiune. CRESC tensiunile pe piețele internaționale
- Raluca Florescu
- 1 septembrie 2015, 10:50
Leul ar putea fi supus unor presiuni de depreciere astăzi si s-ar putea tranzacționa peste 4,4400/euro, scriu analiștii ING Bank România, precizând că sentimentul global s-a înrăutățit din nou după noi date slabe privind economia chineză, care vin în contextul discuțiilor privind creșterea dobânzii Fed.
Astfel, ambele evenimente pot avea efecte negative pentru moneda românească.
Ieri, moneda națională s-a depreciat marginal spre 4,4300/euro într-o zi cu volume reduse de tranzacționare.
„Randamentul pe termen foarte scurt a coborat cu 15bp la nivelul mid, la 1,70%, dupa licitatia repo la o săptămână de 1,9 miliarde lei, organizată de banca centrală. În pofida sumei mari injectate, numai 3 bănci au participat, ceea ce ne face să credem în continuare că problemele de lichiditate sunt mai degrabă izolate decât sistemice. Acestea fiind zise, surplusul comfortabil de lichiditate din lunile trecute pare să se fi erodat și am putea asista la perioade de deficit în luna septembrie din cauza executiei bugetare neuniforme”, mai scriu cei de la ING.