Leul, din nou aproape de minimul istoric

Leul, din nou aproape de minimul istoric

Cursul valutar euro-leu a revenit peste pragul de 4,46 lei pentru un euro, fiind cotat foarte aproape de maximul istoric înregistrat săptămânile trecute.

Cursul oficial anunţat de Banca Naţională a României este de 4,4640 de lei pentru un euro, la doar 0,22 bani de maxim.

Aprecierea euro are loc după o şedinţă interbancară agitată, în care euro s-a apropiat şi de nivelul de 4,45 lei, dar a ajuns şi spre 4,47 lei. Un amănunt interesant este că leul a evoluat mai prost decât forintul maghiar şi zlotul polonez faţă de euro.

Dolarul a crescut şi el, însă nu cu mult, de la 3,5304 lei până la 3,5342 lei. Pe plan internaţional, moneda americană s-a depreciat faţă de euro în prima parte a acestei zile, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare din Grecia.

Ne puteți urmări și pe Google News