Legea care face LINIŞTE în toată ţara. Amenzile sunt URIAŞE

Legea care face LINIŞTE în toată ţara. Amenzile sunt URIAŞE

Un proiect de lege care în prezent este la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare prevede ca orice petrecere privată care deranjează vecinii va putea fi sancţionată. De asemenea, scandalagii vor fi şi ei amendaţi. Potrivit proiectului de lege, amenzile sunt de până la 6 000 de lei lei sau muncă în folosul comunității dacă vecinii depun plângere la Poliție.

Noua lege prevede amenzi uriașe pentru: petreceri private, folosirea de instrumente muzicale stridente sau acțiuni care deranjează liniștea publică, potrivit stiri.trv.ro

Dacă se întâmplă o singură dată, persoanele gălăgioase pot fi sancționate cu amenzi între 2000 și 3000 de lei.

Dacă fapta se repetă în termen de 24 de ore, amenda se dublează, iar cei vinovați pot face până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.

Cresc și amenzile pentru tulburarea liniștii sau ordinii publice: gesturi obscene, injurii, expresii jignitoare sau vulgare ori amenințări cu violența. Se sancționează cu până la 1500 de lei sau cel mult 100 de ore de muncă pentru comunitate.

Nu doar vecinii sunt toleranți, ci și polițiștii, care spun că nu pot împiedica un eveniment amplu, cum ar fi o nuntă între blocuri.

Potrivit legii, liniștea locatarilor trebuie respectată la prânz între 13.00 – 14.00, dar și după ora 22.00 până la 8.00 dimineața.

Legea intră în vigoare după ce va fi promulgată de președintele țării.