Legătura dintre sărăcie şi dezvoltarea creierul uman în copilărie

Legătura dintre sărăcie şi dezvoltarea creierul uman în copilărie

Într-un studiu în care participanţi au fost 1.000 de persoane, oamenii de ştiinţă au descoperit că există o legătură între mărimea creierului şi mediul în care creşte o persoană.

Un grup de cercetători de la nouă institute din Statele Unite a realizat un studiu amplu prin care şi-a propus să investigheze atât efectele veniturilor familiei cât şi cele ale educaţiei părinţilor asupra structurii creierului copiilor şi adolescenţilor, fără ca aceste rezultate să fie influenţate de moştenirea genetică.

La studiu au participat 1.099 de indivizi obişnuiţi, cu o dezvoltare tipică, având vârste curpinse între trei şi 20 de ani. După ce au colectat informaţii despre statutul lor socioeconomic, oamenii de ştiinţă au scanat creierul voluntarilor cu investigaţii RMN, dar şi cu ajutorul unor teste cognitive.

Spre exemplu, porţiunile din creier responsabile cu luarea decizilor sau cunoaşterea unei limbi au fost mai mici la persoanele care proveneau din familii mai sărace sau mai puţin educate, decât la cei care proveneau din familii înstărite. Creierul nostru este un rezultat al geneticii, însă se dezvoltă în funcţie de mediul înconjurător, iar experienţele din primii ani de viaţă contează foarte mult în formarea şi dezvoltarea sa, scrie Descoperă.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ei au observat o asociere puternică între veniturile familiei şi suprafaţa creierului, în special a zonei responsabile de învăţare a unei limbi, de citit, dar şi de realizare a unor funcţii executive, precum şi a zonei legate de aptitudini cognitive superioare, cum ar fi rezolvarea problemelor sau memorarea.

Persoanele care provin din familii cu venituri anuale de peste 150.000 de dolari aveau, în medie, o suprafaţă corticală cu şase procente mai mare decât cei a căror venituri sunt de sub 25.000 de dolari pe an.